Overdose

3.Suflete abandonate

Mă îndrept spre ieșire și încerc să trec neobservată, dar na... casa plină de oameni și tu treci neobservată?! Kai mă întreabă cu un ton mult prea ridicat unde cred că plec. Fiind deja în fața ușii, am făcut 180 de grade și îi zic zâmbind ca o șireată:

- Am nevoie de puțin aer cred că fac stop cardiac aici. Pot să ies? și fac niște ochișori de motănaș flămând.

Acesta se îndreaptă spre mine și îmi spune încrezut că mergem împreună. Fiind panicată sunt salvată de Luhan care se dă și el drep voluntar la o plimbare. Îl iau pe Lulu de braț și zic, privind în ochii aproape că geloși a lui Kai:

- S-a oferit Luhan să meargă. Pot merge cu el doar? spun asta și observ marea mirare a acestora, dar fără să-mi pese le fac cu mâna celorlalți în semn că plec și  deschid ușa ieșind fără ezitare.

Am fugit în grabă afară și mă gândeam că n-aș fi putut rezista nici măcar o noapte cu ăștia. Sunt perfecți și am impresia că ajung la psihiatru alături de ei! Da, bine... aberez, dar au fost numeroase momente în care am fost confuză: atingeri, îmbrățisări, săruturi, ochi dulci, gesturi și Sehun. E ciudat. Ar trebui să plec cât mai repede și unde mai pui că sunt pe primile pagini de ziar cu Sehun.

 Luhan mă ajunge și îmi propune să ne așezăm pe o bancă din apropiere.

- Am auzit multe despre tine! Danielle să știi că în realitate ești mult mai frumoasă! Chiar îmi placi.  Spunând asta îmi ea mâna și o împreunează cu a sa mângâind-o ușor. Se pare că nu era cea mai bună idee să ies cu el.

Ochii săi, fața sa perfectă și glasul său...felul în care îmi pronunță numele și mângâerea fină a mâinii sale...  Doamne e prea de tot! Nu-i a bine! Plus la toate mai e și Sehun, Kai cu gesturile astea care mă transformă într-o ființă neputincioasă.

 N-ar trebui să pierd timpul și unde mai pui că e deja aproape miezul nopții. Îl rog pe Luhan să-mi cumpere ceva de băut și acesta fără să stea pe gânduri se îndreaptă spre marketul din apropiere. Îl strig și îl rog să-mi lese telefonul său, spunându-i că îmi trebuie pentru a avea ocupație până se întoarce.

Momentul perfect! Știam foarte bine doar un singur număr din Coreea, îl formez și în scurt timp aud o voce mult prea cunoscută.

- Scuze că așa târziu, dar l-ai putea trimite pe Mark să vină după mine la adresa care o expediez, îi zic cu o voce tremurătoare.

- Danielle, mașina în curând va ajunge. Știu unde ești și cred că ar trebui să-mi dai multe explicații.

Recunosc, de data asta d-ul Anderson mi-a închis în nas. Nu-i nimic, mă revanșez eu.

Am privit din întâmplare și l-am zărit pe Kai la geamul unde am stat și eu admirând stelele. Mi-a zâmbit apoi a întors privirea spre Luhan care venea grabit către mine.

Chiar îmi plăcea să fiu alături de ei, dar plăcerea nu a continuat mult. Zgomotul frânei puternice a mașinelor care au venit să mă priveze de libertate și fericire, mi-a făcut să vibreze fiecare membru auditiv.  

Cât e de generos... a trimis trei mașini. Par eu a fi președinte sau ucigaș? Unul după altul încep să coboare din automobilele de un negru înfiorător. În acest timp știam că nu pot să mai schimb nimic. Luhan privea speriat când la mine, când la ei fără să spună ceva, doar mă strîngea cât putea de tare. Să fiu sinceră nici eu nu aș fi dorit să-i las mâna în acest moment.

Mark vine și mă trage cu putere izbindu-mă animalic în unul dintre celelalte dihanii.

 În timp ce urcam în mașină am privit la geamul mare a casei și l-am văzut pe Sehun care, cu o privire disperată, îmi striga ceva. Ceva ce n-o să aflu niciodată. Luhan ținut de pază tot punea întrebări aproape că țipând. Kai care era singurul ce știa despre familia mea alerga către mine cu o viteză nemăsurabilă.

  La ce folos? A fost un plan care a eșuat! Măcar sunt fericită că i-am cunoscut pe ei. Pe el. Doar eu pot rezolva problema referitoare la știrea recentă, nu aș putea să plec și să îi las cu probleme din cauza mea.

Sau...nu aș mai putea să plec de lîngă el? Doar dacă rămân aici îl mai pot întâlni o dată.  Recunosc că e prea mare chimia dintre noi. Și când vorbesc de el, mă gândesc la Sehun și da, cred că o să mor de dor...