Overdose

6.Atingeri neașteptate

Îl privesc șocată pe Sehun care în cel mai „potrivit” moment iese din baie, desigur că pe jumătate gol. Rămânem pentru o clipă blocați. Nimeni dintre noi nu știa ce ar trebui să facă așa că am ales cu toții să ne privim reciproc. După un moment, liniștea a fost răpită de glasul răgușit al directorului:

- O să vorbim mai târziu despre asta. În zece minute vâ aștept jos.

După ce-l mai privește odată pe Sehun, își dă ochii peste cap și iese trândind ușa cu putere. Ce puteam să fac eu? I-am zâmbit pervers, ridicând puțin sprinceana și l-am ocolit ca să intru în baie. Probabil cea mai tâmpită reacție, dar deja nu-mi mai pasă. Ce putea să-mi facă d-ul Anderson? Mi-a luat familia, prietenii. Nu-mi permite să iubesc, să fiu fericită, să trăiesc. Sunt doar imaginea agenției sale...doar o imagine... 

  În jumătate de oră am coborât împreună cu Sehun. Azi eram fericită, pentru că persoana de care eram îndrăgostită era alături și mă ținea de mână zâmbindu-mi dulce. Nu l-am privit pe director, deoarece doream ca fericirea mea să continue mai mult. Am urcat în limuzină și tot drumul spre aeroport am dicutat cu Sehun despre viața sa. Eram mult prea ocupată ca să-i pot observa mimica nervoasă a directorului.

Am aflat multe despre „iubitul meu” până am ajuns la aeroport, căci în avion nu mai aveam posibilitatea nici măcar să-l privesc. Era cu câteva locuri în urmă și fiind doar cu d-ul Anderson alături, mă plictiseam de moarte. Mi-am pus căștile și ascultând Thunder(EXO) am adormit. 

- Trezește-te! Am ajuns! 

Deschid încet ochii și dau de zâmbetul șmecher al directorului. E un bărbat frumos și cu un farmec aparte, dar niciodată nu m-am gîndit la el ca la un bărbat, era doar directorul meu. Directorul pe care îl uram din tot sufletul.

- Vreau să discutăm. Nu ai ieșit aseară așa că va trebui să mă asculți acum, îmi spuse acesta pe un ton destul de serios în timp ce mă fulgeră cu ochii săi albaștri.

- Chiar nu am chef să te ascult, spun în timp ce căutam o melodie. Dar sunt oprită din marea căutare de mîna acestuia ce-mi ia telefonul. 

- Vreau să-mi cer scuze. 

Îmi ridic uimită privirea și observ tristețea din ochii săi.

- Îmi cer scuze, pentru că nu ești fericită. Pentru că nu-ți permit să fii fericită. Dar tot ceea ce fac este pentru binele tău. Știu că mă urăști, însă nu pot face nimic cu asta... Oricum vei face ceea ce voi spune eu, indiferent de situație, spune pe un ton mai serios lăsând tristețea din privire, și faza cu Sehun... să nu se mai repete! Știu că ați fost cuminți, dar te avertizez data viitoare nu voi reacționa așa.

Uff! Știam eu că nu trebuie să-mi fie milă de ochii ăia, căci oricum într-un final trezește animalul din el. Cum să nu-l urăsc? E cel care mi-a transformat visul într-o viață pierdută. Am lăsat o lacrimă să cadă apoi mi-am întors privirea spre geam și am încercat să adorm iarăși.

Am ajuns în Coreea de Sud deja seara. La aeroport am fost întâmpinați de presă și o mulțime de fani. Nu ne-am reținut și nu am răspuns la nici o întrebare, deoarece am făcut-o în Madrid. Înaintam prin mulțime de mână cu Sehun și eram fericită, căci zâmbetul său îmi aparține mie.  La ieșire ne-am despărțit pentru a ne reîntîlni, peste o oră, la concert.  Din lipsă de timp nu am reușit nici măcar să mă odihnesc în camera de hotel. Am făcut un duș și mi-am îmbrăcat o rochie sexy neagră și câteva accesorii (mass-media), Jessica mi-a aranjat părul, făcându-mi bucle mari, după care mi-a  aplicat un machiaj strălucitor, de seară.

 Apariția mea a fost una grandioasă. Așa și cum era de așteptat. După ce am scăpat de aparatele orbitoare am ajuns, în cele din urmă, la Exo. Am intrat în camera mare singură, deoarece Mark primise un apel de la director. Deschizând ușa am observat cum toate privirile s-au năpustit asupra mea. Erau 11 și plus câteva stiliste și persoane responsabile de concert. Am intrat încet și am închis ușa gândindu-mă: ce naiba caut eu aici?  Dar îmi revin atunci când îi observ zâmbetul său perfect, în timp ce se apropia de mine.