Overdose

8. Stăpânul

Mă trezesc dimineața grație razelor calde ce radiau în încăperea încă necunoscută pentru mine. Scânteile felinarelor erau ultimele imagini percepute înainte de a adormi în brațele lui Sehun. Involuntar schițez un zâmbet și încep să scanez camera. Totul era doar în nuanța de alb. Peretele de sticlă, din fața mea, deschidea o panoramă extraordinară a orașului. Prin părțile acestuia erau perdele lungi, de mătase albă, ce ajungeau până la parchetul de nuanță gri, pe care era un covor pufos, la fel alb. Patul mare, pe care mă aflam, ocupa o bună parte din spațiul camerei. Vizavi de peretele de sticlă era un perete de oglinzi, despre care mai apoi am aflat că e dulap. Făță în față cu patul, lângă perete se afla o mică bibliotecă, alături fiind o măsuță de sticlă, pe care se afla o  superbă orhidee albă. Totul părea atât de simplu, dar în același timp atât de frumos.

Mă ridic din pat și mă minunez de priveliștea frumoasă oferită de „geamul mare”. Apoi am observat un mic coridor și ușa care probabil era ieșirea. Vizavi de acesta era altă ușă de oglindă, după care se auzeau mici zgomote. O deschid timit și sunt, din nou, orbită de albul ce nu lipsea nici în această cameră, în bucătărie.

- Bună dimineața, scumpo!

Pășesc mai îndrăzneț, de îndată ce aud glasul frumos a lui Sehun. Mă apropii de el și îl cuprind din spate sărutându-i ceafa, în timp ce el pregătea suc de portocale pentru dejun.

- Vă mulțumesc mult, ție, lui Luhan și...  lui Kai, nu mai rezistam mult în spitalul ăla.

Acesta se întoarce și mă privește cu un zâmbet atât de drăguț, încât mi-au trecut fiori.

-Știi că sunt îndrăgostit de tine?

În loc să-i răspund ceva, îi zâmbesc și îl sărut scurt.

- Ești doar a mea! Să știi asta. Și mă sărută și el în schimb.

- Cu toate că n-o să locuim aici împreună, am să te vizitez mai des, decât vei dori. Sper să te înțelegi cu stăpânul, continuă Sehun pe un ton serios.

Eu însă abia acum am realizat că nu știu unde mă aflu și nu știu nici ce să fac în continuare cu viața mea.

- Stai, deci... cine e stăpânul? Și voi locui împreună cu el? mă reped eu la el, care era din nou ocupat cu dejunul.

- Kai și... da, ve-ți locui împreună. E doar temporar, îmi spune fără măcar să mă privească.

-Hey și de ce anume Kai? Eu vreau împreună cu tine. Ah! Oricum, pot chiar și singură să locuiesc. O să-mi închiriez un apartament, plec la urma urmei la un hotel, până îmi dau seama ce se întâmplă cu viața mea.

- Nu mai striga. Ce ai împotriva lui Kai? Eu am încredere în el și știu că împreună cu el o să fii în siguranță. Ascultă, e foarte bine că directorul ne-a permis acum să locuim o lună cu familia, deci uite că eu locuiesc cu părinții și ăștia în nici-un caz n-o să-mi permită să plec. Kai însă e unicul care locuiește singur. E doar o lună, după o să fii singură în acest colțișor minunat, dacă desigur o să decizi să rămâi în Seul. Dacă o să pleci la hotel sau o să-ți folosești cardul o să te întâlnești din nou cu frumosul tău director. Așa că fii cuminte și ascultă-mă pe mine.

Viața își bate joc de mine. Deci nu am altă alegere decât să locuiesc ceva timp cu... cu cel pe care nu trebuia să-l sărut și care mă hipnotizează din priviri. 

-A! Dar e doar un pat în tot apartamentul, nici măcar o canapea nu are! țip ca nebuna, când realizez că trebuie să împart același pat cu Kai…adică el să-l împartă cu mine. Privesc căutând scăpare în ochii lui Sehun.