Luna Grit: Originea unui delicvent [HIATUS]

Capitolul XII: Şi noi am fost copii cândva

Luna

L-am rugat pe Sam să mă lase pe lângă pădurea Hellox, unde se află Familia Royale. De când sunt ei aici, lumea presupune că pădurea este blestemată, văzând în mod acidental lucruri pe care nu doreau să le vadă.

Cu Pillan pe umărul meu, fugeam printre copacii întortochiați și uscați. Doream răspunsuri. Nu știam nimic despre trecutul mamei sau al tatei, altminteri al Ei. Voaim să știu.

Am ajuns acolo vizibil extenuată, uitându-mă la poarta imensă din fața mea. Cu un chip determinat, am trântit poarta din lemn masiv de pereţi, strigând.

–UNDE EȘTI, REVAYATHON?!

Prezenţa mea a adus o linişte subită, puţinii rezidenţi fiind cu ochii pe mine. Mă apropi de Serpenta, ea având un chip îngrijorat.

–Luna, în numele Gardienilor, ce se întâmplă?

–Vreau să vorbesc cu Ea acum, Serpenta, îi spun eu, furia curgându-mi prin vene.

Nise se uită îngrijorat la sora sa, apoi la servitorul palatului. Sperau că nu voi insista. Dar nu se putea. Voiam să ştiu. Nu mai vreau să caut prin întuneric întrebări.

–Unde este!? Mai strig eu o dată, luându-l pe bătrânul Frederic de guler.

Acesta se eliberă rapid, aşezându-şi gulerul şi îndreptându-şi postura. Acesta mă privi pe deasupra ochelarilor săi, apoi îmi spune:

–Vin-o cu mine.

Încuviinţez din cap, mai apoi urmându-l, Pillan ieşind nestingherită din buzunarul meu.

–Crezi că... spune Nise îngrijorat, iar Serpenta aprobă.

–Hai, spune Serpenta. De asta ne-a averziat mama.

Narator

Luna îl urmă pe înţeleptul Frederic printre holurile întortocheate ce duc spre sala tronului Vestroian. Drumul lung duce la începerea unei conversaţii monotone.

–Deci, Bakuganii s-au înors, nu? întrebă el, uitându-se la biluţa plutitoare de pe umărul meu.

–Asta vreau să ştiu, Frederic, răspunde Luna, cu un chip neutru privind tot înainte.

–Vei fi surprinsă de informaţiile primite, spune Frederic, orpindu-se în faţa unei uşi din cristale şi argint.

Îndreptându-şi postura şi dregându-şi glasul, acesta deschise cele două porţi masive. Pe lângă tronul imens, decorat cu emblema familiei Royale şi sculptat miticulos, se putea vedea silueta reginei însăşi – Revayathon Royale, privind una dintre vitraliile  Bakuganilor ce vegheau peste încăpere.

–Majestatea Ta, spune servitorul, scuzaţi-mi impertinenţa, dar Aveţi musafiri.

–Eşti scuzat, Frederic, răspunde Raven, pe un ton sec, fără pic de intetes; nici măcar nu se uită spre el (era întoarsă cu spatele la cei doi). Poţi pleca.

Acesta face o plecăciune, apoi se uită la copila Vestală, punându-şi mâna pe umărul ei.

–Succes, tânără Grit, îi zâmbește blând, înainte de a pleca, închizând ușiile.

Au rămas ele două. Regina, întoarsă cu spatele, aștepta răbdătoare întrebările Lunei.

Aceasta se apropie de tirană cu pași apăsați. Chipul ei era încruntat, furios. 

–Deci, ai fost o luptătoare Bakugan, spune ea apăsat. 

–Trecutul meu nu te privește, Lunita, spune ea rece, flăcările torțelor ce luminau camera ridicându-se puțin câte puțin.