Luna Grit: Originea unui delicvent [HIATUS]

Capitolul III: Bone și surprize (partea întâi)

Narator

Nimic nu a mai fost la fel după moartea Mirandei. Toate legăturile dintre Ace și Shinrai au fost rupte printr-un scandal demn de revistele de cancan. Și acum mai ține minte... Înjurăturile de la ușa cortului ale lui Keiichi, simțindu-se neîndreptățit, răgetele de furie are fiecărui Shinrai... Ace se confrunta cu o haită întreagă. Nu faptul că el a câștigat în mod imposibil era marele șoc.... Ci că micuța auzise fiecare cuvânt după ușa camerei ei. Și, mai ales, cuvintele rostite de Keiichi, menționând o misterioasă, posibil puternică Ea, ce avea să se abată asupra asului.

Luna nu avea vreo idee cine putea fi Ea, dar simțea că nu e de bine. Doar nu ar fi fost menționată cu atâta furie dacă era o făptură miloasă și blândă, nu? Totuși, mulțumită imaginației bogate, micuța avea o idee despre înfățișarea Acesteia.

Își imagina o femeie, cât un munte, cu o frumusețe nemărginită, la fel ca și puterea ei asupra altora. Îmbrăcată toată în bijuterii, aur, materiale fine, cu un suflet bun. Totuși, răbdearea ei avea limitele sale.

Dar nu e de parcă Ea sau înfățișarea ei o puteau ajuta acum.

Din păcate, Ace fusese concediat de la locul său de muncă, fiind nevoid să lucreze zilnic, pe unde putea, niște job-uri part-time, lăsând-o pe Luna singură.

***

De o săptămână încoace, Luna a fost nevoită să stea singură, în casa ei, odată caldă și pimitoate, acum rece și însoțită de un aer respingător. Tot ce se putea auzea era bătaia ceasului imens din sufragerie, respirația ei, și, ocazional, televizorul.

Şi când te gândeşti ce zgomotoasă şi veselă era, înainte de accident..

Subit, o bătaie se aude la ușă.

Luna, fiind prea mică de statură, nu putea ajunge la vizorul ușii, deci nu avea de unde ști cine e la ușă. Micuța, nedorind să răspundă, a făcut liniște.

Nu se mai auzea nimic. Oare o fi plecat?

Având în vedere că bătaia se auzise dinou, aș spune că nu.

Văzând că trucul precedent eșuașe (și neavând chef să mai audă bătăile în ușă), aceasta luă un scăunel, pe care îl pune în fața ușii, urcându-se pe el, pentru a deschide ușa. Figura era clar una feminină, dar tot ce putea micuța să vadă era o siluetă neagră, din cauza luminii ce îi bătea în ochi.

Până la urmă, soarele fusese acoperit de nori, chipul femeii devenind vizibil micuței Grit.

Țineți minte cum și-o imagina Lunita pe acea misterioasă Ea?

Păi, femeia din ușă nu-i semăna deloc.

La intrare, se afla o bătrânică, subțirică şi delicată, cu geanta acea tipică vârstei ei, părul scurt, şi un zâmbet mămos.

–Haro, doamnă Jackson! zise ea către femeie.

–Kon'nichiwa, Luna, răspunde ea cu o voce caldă. Pot intra?

–Um... Tata nu e acasă, doamnă..

Bătrâna chicoteşte.

–Știu asta, scumpo, îi zâmbi ea călduros; el ma trimis, defapt, m-a rugat să vin, pentru a avea grijă de tine. Eşti okay cu asta? întrebă ea, cu zâmbetul ei tipic, capul ei înclinat într-o parte.