CAPITOLUL 8

4.4K 227 13
                                    

Ma trezesc rapid din cauza câtorva raze de lumina care îmi deranjează ochii și dau sa mă ridic, dar nu pot din cauza unui braț care este înconjurat un jurul meu.

Câteva amintiri din seara trecuta îmi năvălesc mintea, iar eu realizez că stau în pat cu persoana care m-a salvat.

Sărutul simplu de seara trecuta dar pentru mine așa de plăcut îmi aduce un zâmbet pe fata și mă bucur ca am început dimineața cu o stare de bine.

Simt cum brațul puternic se ridica de pe abdomenul meu și pe moment mă întristez, dar imediat mă rotesc și dau de ochii aceia verzi și somnoroși.

"Neața iubito" zice Harry în timp ce își freacă ochii, buclele sale fiind acum așa de dezordonate.

Roșesc și buzele mi se arcuiesc într-un mic zâmbet când Harry rostește cuvântul 'iubito'. Știu ca și alții mi-au mai spus așa, dar Harry e...diferit și îmi place sa o aud de la el.

Mă ridic și eu din pat, iar Harry se apropie rapid de mine, unindu-si buzele cu ale mele într-un sărut ' de dimineață '.

Zâmbesc către el când își dezlipește cu greu buzele de ale mele, urmând apoi ca și el a facă la fel.

"Neata" zic și eu, Harry chicotind probabil din cauza 'întârzierii' mele.

***

Stau în camera de câteva ore, Harry fiind plecat nu știu unde și asta chiar m-a întristat. Zayn m-a întrebat dacă vreau sa joc biliard și desigur ca am răspuns afirmativ, mai ales ca nu prea am ce face.

Mă ridic rapid din pat uitandu-ma la ceas și observând ca este ora 16.

Sunt îmbrăcată în niște blugi albi trei sferturi și un tricou roșu, presupun ca e o ținută potrivita având in vedre ca mă duc sa joc un joc de biliard.

Deschid ușa și îl zăresc imediat pe Zayn care urca scările, îmbrăcat tot în negru ca întotdeauna.

"Hey, te cautam" zice și îmi zâmbește, zâmbet pe care îl întorc și eu înapoi. "Haide" zice când ajung mai aproape de el.

Zayn se duce spre scările care duc la etajul 2 și sincer ma simt emoționată pentru ca nu am mai fost acolo si sunt chiar curioasa ce se afla la acel etaj, unde nu am mai văzut ca urca nimeni deocamdată.

După ce terminam de urcat scările, Zayn deschide prima ușa neagra și îmi face semn sa intru, intrând și el apoi.

În fata mea, la câțiva metri depărtare se afla o masa de biliard, perfect neteda și fără nicio zgârietură pe suprafața ei verde ca iarba.

Zayn se îndreaptă spre peretele din stânga unde sunt așezate pe un suport doua bete perfect sculptate și îmi da unul mie, iar el luându-l pe celălalt.

După ce Zayn așează bilele, începe el primul, urmând ca eu sa îl ascult cu atenție când vine rândul meu.

***

"Nu pot sa cred" exclama Zayn în timp ce își da cu mana prin parul sau negru. "Tu chiar m-ai batut" spune și eu chicoteste ușor. "Hmmm, norocul începătorului, mai vedem noi data viitoare" spune, iar eu îmi dau ochii peste cap, Zayn râzând ușor.

Îl urmăresc pe Zayn în timp ce își scoate Iphone - ul sau negru, normal, din buzunar și se uita câteva secunde la ecranul sau luminat.

"Um, este vreo problema? Dacă vrei strâng eu astea" zic referindu-se la bete și bile când îl observ pe Zayn oftând înainte sa își așeze telefonul în spatele blugilor săi negri.

Dangerous darkUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum