O noapte de betie, o viata de iubire

11.U

Sper că Tia i-a spus să vină la ziua mea. Din câte se pare a fost nevoit să se întoarcă datorită muncii. Aşa că încă am o speranţă.

...

Toată lumea a sosit, aproape toată lumea. Nici urmă de Tia, sau de Alesis. Încerc din toate puterile să fiu fericit, dar nu pot. Tot ce pot este să afişez un zâmbet fals. Da, am primit o tonă de cadouri, şi cadoul de la părinţi, dar nu sunt atât de fericit pe cât ar trebui. Eu vreau cadoul de la Tia. Şi aşa mă plictisesc de moarte, e mai mult o adunare a rudelor, doar cei câţiva colegi de facultate şi prieteni îmi amintesc că nu e o reuniune a familiei mele. Sper să rezist toată noaptea.

E abia 1 şi ceva noaptea şi nici urmă de Tia. Am încercat să o sun de 10000 de ori, dar nu îmi răspunde. Oare chiar atât de urât sunt, încât să nu am parte de puţină fericire. Cer prea mult?

Într-un final îi văd maşina. Ca un căţeluş fericit care îşi vede stăpânul după mult timp, mă îndrept spre parcare.

O văd cum coboară din maşină, împreună cu un bărbat. Fără să mai stau pe gânduri, alerg ca un idiot printre maşini, şi cu ajutorul lui Dumnezeu nu m-am împiedicat la cât de întuneric era, trec pe lângă Tia, care mi-a zis "Succes", apoi sar în braţele individului.

Mă simt atât de fericit, nu ştiu prin ce magie l-a convins să vină, dar îi rămân dator vândut. După reacţia lui, cred că nici măcar nu i-a zis unde vine şi cu cine o să se întâlnească. Îmi simt lacrimile cum stau să cadă. Prea multă fericire.

Îl strângeam din ce în ce mai tare în braţe, fără să-i spun nimic, era atât de linişte încât puteam să-mi aud gândurile.

Drăcuşorul şi îngeraşul care stăteau pe umărul meu strigau împreună: "Sărută-l, ce mai stai? Spune-i cât îl iubeşti." Dap, deliram, dar măcar eram fericit. Simt cum sunt prins în strânsoarea braţelor lui şi tras aproape de el. Îmi auzeam bătăile inimii cum devin din ce în de mai repezi şi mai zgomotoase.

- Pot să o aud! Ah vocea lui, îmi era asa de dor. Şi sunt un idiot.

Încerc să mă despart de el, şi să-mi revin.

- Pot să aud cum îmi bate inima. Vocea lui era mai răguşită. Când mi-am ridicat capul, am văzut nişte ochi plini de lacrimi.

Slăbise ceva, dar mi se părea la fel de frumos ca înainte. Deci pe el l-am văzut în parc. Ce mă bucur că nu a fost doar o iluzie. 

Hipnotizat şi prins în mrejele momentului, îmi apropii fata din ce în ce mai mult de a lui, era la câţiva milimetrii, simţeam cum respiră, simţeam acea chimie, acel miros al dorinţe, dorinţa din mine era mai puternică decât conştiinţa mea, care era ceva mic şi neînsemnat în momentul de faţă. Nu îmi pasă că cineva poate să mă vadă, nu îmi pasă de nimic şi de nimei. Oricum era prea târziu, buzele noastre erau unite printr-un sărut.