O noapte de betie, o viata de iubire

9. S

Mda sunt puţin diabolică. 

Dar ce credeaţi că termin eu aşa cartea? Nu, NU şi iar nu. 

Acum să trecem la oile noastre :)
....

De două luni am plecat la bunicii mei la ţară, deşi e un sătuc destul de mic, se pare că are toate utilităţile, aşa că pot să-mi desfăşor munca de aici.

Îmi amintesc când îmi petreceam verile pe aici, şi câte tâmpenii am făcut, nici nu mai ţin minte de câte ori am căzut din pomi şi câte copci am avut puse sau de câte ori am avut mâinile în gips.

(trrr*sună telefonul*)

- Alo!

- Bună ziua!

- Bună ziua Amara.

- Când mama naibii ai de gând să te întorci? Ţipă la telefon.

- Nu ştiu...

- Ai face bine să te întorci cât mai repede

- Nu vreau

- Ba vrei, totul aici e un haos. Nu mai reuşesc să le pun în ordine.

- Ba reuşeşti.

- Am tot încercat. Dacă nu ai de gând să vii în două zile o sun pe...

- Pe!

- Pe Aleena.

- Gata vin, numai nu o suna.

- Hmm aşa mai merge. Şi în cât timp ajungi?

- Mâine dimineaţă.

Dacă o sună pe mama am încurcat-o, a zis că nu mă obliga să fac nimic din ceea ce vrea ea, dar dacă în visul meu dau greş, o să ajung să fac muncă de birou şi o să îmi iau adio de la tot ce ţine de muzică. Decât să stau toată ziua închis într-un birou, mai bine îmi văd de treabă. Nici nu ştiu cum de am scăpat ultima oară. Ştiu că m-am trezit cu ea în apartament ţinând în mână un costum şi o servietă. Ştiu că atunci m-am despărţit de primul meu iubit şi Amara nu a mai reuşit să dea de mine câteva zile şi până la urmă a sunat-o pe mama panicată, şi când a aflat, a venit la mine. Şi uite aşa s-a prins şi şefa faptul că pot fi şantajat prin ameninţarea că o sună pe mama.

Şi aşa am petrecut câteva ore bune într-un tren, ca să ajung la prima oră în oraş şi să evit o dramă.

Off din nou în acest oraş, doar gândul la el mă făcea să îmi fie rău, dar acum că sunt din nou în acelasi oras, senzaţia se amplifică. Stomacul începe să să mă doară din ce în ce mai tare, iar inima îmi bubuie în continuu.

Mă gândesc într-una la Elian, aş vrea să-l mai revăd măcar pentru o secundă, dar îmi e teamă. Deşi Tia mi-a spus că m-a iertat, şi că s-a ocupat în stilul lui de Katerina, nu aş vrea să îl mai deranjez.

Dacă primele săptămâni eu fost mai grele, încetul cu încetul am început să îl uit, sau mai bine zis să nu-l mai visez.

...

Acum stau pe unul din fotoliile din biroul Amarei, iar ea stătea în picioare şi ţipă la telefon. Când a zis că totul e un haos, chiar nu a minţit. Aşa că a trebuit imediat să mă apuc de muncă, după ce mi-a fost prezentată situaţia. Adică am de terminat câteva instrumentale, care nu au o finalitate, fiindcă tipul care se ocupă de ele este în spital, şi încă 4 de făcut cap coadă, fiindcă se pare că au apărut ceva artişti care vor să le folosească, şi cum şefa mea e nebună şi nu ştie care îi sunt limitele a acceptat.

După câteva ore petrecute în studio, am ieşit să iau puţin aer şi să-mi iau ceva de mâncare, fiindcă bineînţeles că nimeni nu s-a ocupat de asta. În timp ce mă plimbam prin parc l-am văzut, simţeam cum inima mi-o ia razna, am vrut să mă apropii de el, dar mi-a fost teamă, era cu prietenii lui şi nu ştiu cum ar fi reacţionat, poate cu altă ocazie o să mă întâlnesc cu el.