O noapte de betie, o viata de iubire

12. S

După ce mi-a dat cheile, am pornit. Unde? Nici eu nu eram prea sigur, dar dacă tot am apucat pe drumul de ieşire din oraş, am zis că o plimbare până pe plajă nu strică. Nu după mult timp Elian a adormit, când am ajuns îmi era urât să-l trezesc, dormea ca un îngeraş. Dar voiam să prind cu el răsăritul. Noroc că s-a trezit singur.

Eram doar noi doi pe plajă, sub cerul încă înstelat, aşteptam răsăritul. Simţeam cum el se cuibăreşte mai bine în braţele mele. Mă simţeam ca în adolescenţă, sau mai bine zis că într-un film american cu adolescenţi.

Dă totul se rezumă la adolescenţi, fiindcă aşa mă simt şi eu. Iubirea aceea imposibilă parcă prinde contur, un contur în care sunt doar eu şi el, totul se rezumă la noi doi şi atât. Mi-aş fi dorit ca acel episod de ceartă să nu fi existat, dar probabil dacă nu se întâmpla, eu nu îmi dădeam seama cât de mult ţin la Elian, sau de faptul că sunt capabil să iubesc cu toată fiinţa mea.

Încă mai am multe de experimentat, dar şi de învăţat şi aş vrea să fie lângă mine şi să mă protejeze, să mă vegheze şi să ne bucurăm împreună de restul vieţii. Încă mi se pare ireal acest moment, dar dacă tot e un vis şi eu controlez totul, măcar să mă bucur din plin.

Soarele începuse să se ridice timid, era un peisaj superb, mai ales că eram cu el, mai degrabă deasupra lui. Chiar nu îmi mai pasă de răsărit, eram pornit, îl sărutăm cu foame, de parcă el era oxigenul meu. Ştiam că nu este bine să îl sărut, dar nu mă puteam abţine, eram excitat la maxim, dar nu voiam să renunţ.

- Hai să mergem în altă parte. Îi aud vocea lui Elian?

- Unde? Oare nu îi place mare?

- La tine, idiotule.

- De ce idiot?

- Nu ştiu. Poate pentru că eşti?

- De ce?

- Eu mă chinui de 3 ore să nu te sărut ca să nu îţi agravez starea, şi să vedem împreună răsăritul, iar tu sări pe mine.

- Deci asta era planul. Puteai să îmi spui şi mie.