Oamenii credeau ca munca in televiziune insemna multa stralucire, dar nu era adevarat. Nu era deloc usor sa te trezesti la trei si jumatate dimineata si in acea dimineata fusese inclusiv mai rau, pentru ca sufla un aer inghetat. Eve facu un dus, bau o cafea tare, iar cand ajunsese masina pentru a o duce la studiou se aseza pe bancheta din spate alaturi de ziarele care o asteptau ca intodeauna, dar in acea zi nu se putu concentra pe stiri. Avusese o noapte foarte nelinistita gandindu-se la Luca Cardelli. Se strecurase in visele ei, si ii vazuse ochii stralucitori razand de ea, chinuind-o si facand-o sa simta ca pierduse o oportunitate plecand atat de devreme de la petrecere. Dar visele erau capricioase, iar Luca nu facuse altceva decat sa trezeasca ceva in subconstientul ei, o dorinta adolescentina de mult uitata. Visele se uitau repede, nu erau reale. Cum de asemenea nu erau reale nici acele furnicaturi pe care le simtea in stomac atunci cand se gandea la Luca. Incerca sa si-l alunge din minte, dar nu reusi. Si-ar fi dorit sa il intrebe pe Michael cat timp va ramane Luca, desi cu siguranta va fi o vizita rapida, pentru ca viata lui nu era in Londra. Viata lui era in Italia, intr-o tara diferita si necunoscuta, la fel ca el.
Programul matinal fusese compus din stiri uzuale, incluzand un caine care se presupunea ca putea sa latre urmarind ritmul imnului national. Dar bietul animal refuzase sa asculte, se gemui de teama si vomita intr-un colt al studioului. Johnny, celalalt prezentator, facu un adevarat scandal, si Eve se simti usurata cand programul se termina.
Masina o lasa in fata casei sale cu putin dupa ora unsprazece. Urca la primul etaj, isi dadu jos machiajul profesional, se dezbraca si facu o baie lunga si fierbinte, isi usca parul si il impleti .
Simtindu-se din nou umana, imbraca o pereche de blungi negri si un pulovar gri inchis si porni spre casa lui Michael si Lizzy, oprindu-se pentru a cumpara niste creioane si o carte de colorat pentru Kesi.
Cand suna la sonerie, Lizzy iesi sa o intampine. Era de-a dreptul extaziata, ca si cum petrecerea era pe punctul de a incepe.
- Eve! Esti splendinda !
- Nu e adevarat. Nu sunt machiata si port niste blugi vechi.
- Dar in dimineata aceasta ai fost uimitoare la emisiune!
- Acesta a fost magia machiajului profesionist. Ai vazut cainele?
- Bietul animal! Michael l-a filmat. A iesit impreuna cu Kesi dar se va intoarce imediat.
- Si ce mai face incantatoarea mea fina ? - intreba Eve in timp ce intra in salon. - Am crezut ca... - dar se opri de indata ce il vazu pe Luca Cardelli asezat pe sofa citind un ziar.
El isi ridica privirea iar in ochii lui straluci ceva ce Eve nu putu sa identifice, ceva ce o facu sa se simta precauta si excitata in acelasi timp. Se intreba daca Luca le privea la fel pe toate femeile. Probabil. Eve simti cum i se ridica parul pe ceafa.
- Ne-am gandit ca am putea sa il invitam si pe Luca de asemenea - zambi Lizzy.
Luca se ridica, dandu-si seama ca Eve il privea cu suspiciune.
- Te deranjeaza daca raman si eu la masa?
Ce putea sa spuna, ca o deranjeaza? Nu era tocmai adevarat...
- Bineinteles ca nu - spuse ea cu calm.
Lizzy isi arcui sprancenele, ca si cum ar simti ca se intampla ceva ce nu intelegea.
- Pot sa va ofer ceva de baut? A mai ramas o gramada de sampanie de la petrecere.
Eve fusese pe punctul de a cere ceva mai usor, dar nu o facu. Ea, care se simtea intodeauna comoda la reuniunile sociale, dintr-odata se simti pierduta.
CITEȘTI
Pentru iubirea unui italian
RomanceBancherul Luca Cardelli era un barbat sexy, dar de asemenea era si foarte periculos... Frumosul italian ii rupse inima lui Eve cu ani in urma iar acum se intoarse cu intentia de o avea cu orice pret. Eve nu intarzie sa cada prada farmecelor lui Luca...