Pentru iubirea unui italian

Capitolul 3

Eve se simti usurata cand aerul rece ii racori obrajii imbujorati. Avea pulsul acelerat si stomacul intors pe dos, desi poate ca era din cauza ca aproape nu mancase nimic. Dar in fond stia ca ceea ce simtea era o reactie fizica la Luca, o reactie pe care ar fi simtit-o orice femeie in fata unui barbat ca si el, in special daca flirtase cu ea. Eve nu avea multa experienta, dar asta nu insemna ca era proasta. De-a lungul timpului Eve cunoscuse si alti barbati, dar niciodata nu cunoscuse unul precum Luca. Italienii sexy si bogati nu se gaseau din abundenta pe strazile din Hamble. Nici macar in studioul de televiziune. Va merge acasa si se va mentine ocupata cu ceva ce necesita efort fizic. Mama ei intodeauna spunea ca munca dura nu lasa loc gandurilor nevrotice. Isi imbraca hainele cele mai vechi: o pereche de pantaloni de culoare kaki patati de vopsea si un tricou decolorat pe care scria "Buna marinarule!" Apoi isi puse o pereche de manusi din cauciuc de culoare roz, umplu o galeata cu apa calda in care aduga putina solutie de curatat si se aseza in genunchi pentru a freca podeaua bucatariei. Tocmai incepuse sa curete cand se auzi soneria de la usa. Nu ii placeau vizitele neasteptate. Voia sa aibe propiul spatiu si isi pastra intimitatea cu mare grija. Acesta era unul din motivele  din cauza caruia nu plecase niciodata din micul orasel. Acolo toata lumea o cunostea drept Eve. Era adevarat ca televiziunea locala nu era la acelasi nivel cu cea nationala, dar era constienta ca atunci cand chipul ei aparea pe micul ecran oamenii aveau un ciudat simt al propietatii, ca si cum in realitate ar cunoaste-o.

Deschise usa si isi simti gura uscata. Dincolo de usa se afla Luca, cu mainile in buzunarele blugilor, facand ca materialul sa se muleze si mai mult pe coapsele lui musculoase.

- Luca. Ce surpriza.

- Serios?

Intrebarea o nedumeri si facu un semn spre hainele ei vechi si patate.

- Bine, nu m-as fi imbracat asa daca as fi asteptat pe cineva.

Ochii intunecati a lui Luca se oprira pe mesajul de pe tricou.

- Si eu care credeam ca ai imbracat acest tricou special pentru mine - murmura.

- Dar nu mai navighezi, nu? In plus, la magazin nu mai erau tricouri pe care sa scrie "Buna bancherule!"

El rase, desi nu se astepta sa o faca. Avea corpul tensionat si incepea sa se simta ca un adolescent fara experienta, excitat de o femeie in fata careia nu se putea apara. Dar atunci cand ea plecase de la Michael lasase un mare gol.

- Nu ma inviti inauntru? - intreba el cu blandete.

- De ce?

- Pentru a servi o cafea.

Amandoi stiau ca nu era cafea ceea ce Luca dorea. Usoara roseata a pometilor lui aristocratici  il dadea de gol, la fel ca si stralucirea din ochii lui. Eve putea sa ii spuna ca era ocupata, ceea ce era adevarat. Sau ca avea nevoie sa faca o baie, care de asemenea era adevarat. Atunci, ce va face el?

- Trebuie sa fac o baie.

- Chiar acum?

- Evident, ca acum nu.

El o privi cu curiozitate.

- Ce faceai?

- Frecam podeaua din bucatarie - raspunse ea, vazand ca curiozitatea lui Luca se trasforma in uimire.

- Podeaua din bucatarie? - intreba el neincrezator.

- Bineinteles. Toata lumea o face, nu stiai?

- Nu ai o asistenta?

- O asistenta da, dar nu o servitoare cu norma intreaga. Si intodeauna mi-a placut munca fizica, ma ajuta sa ma concentrez.

Mentionarea muncii fizice reinoi excitatia lui Luca, care isi dadu seama de faptul ca Eve Peters nu este o femeie care se lasa usor. Decise sa schimbe strategia.