Portative.

Sonata numarul 3

3. 

Luna privea ostenita cum stelele se inecau in intuneric. Mainile albe ale Robertei lunecau pe clapele de fildes, ingalbenite de vreme. Fiecare nota rupea incet dantela tesuta de trecerea timpului si invita la vals micile fire de praf. Acordurile ragusite care ieseau din pianul din lemn de cires o invaluiau pe Margarette, care asculta rezemata de un cires inflorit. Acel pian era acolo, in fundul gradinii cu trandafiri albi si ciresi de multa vreme. Roberta varsa margaritare pe clapele prafuite, la fel cum ploaia facuse de mii de ori si canta la fel cum faceau cerurile in lungile nopti de vara. Numai ca ea era incapabila sa cearna matase rece peste pianul dezacordat. 
Fiecare nota era o furtuna dezlantuita, fiecare sunet era o alinare.

“…El cauta sa renasca din propria-i cenusa
Si iar sa se inalte in zboruri ingeresti,
Sa-mbratiseze lumea cu aripi vindicate
Sa retraiasca iarasi ceva de mult trait…”

Mai sunara cateva acorduri triumfatoare, dupa care Rita isi intrerupse prietena:
- Te-ai gandit vreodata ca muzica ta poate vindeca o lume intreaga?
- Nu. Nu cred ca poate vindeca pe cineva, daca pe mine nu ma vindeca.
- Si totusi. 
Margarette isi privi o clipa prietena, apoi adauga:
- Cred ca tu nu poti fi vindecata. Este o rana sufleteasca, si acelea nu se vindeca. Acelea doar se uita.
- Crezi ca voi suferi mereu?
- Nu. Cred doar ca nimic nu se face fara urmari.
Roberta isi lasa degetele din nou sa lunece pe clape ridicand la ceruri melodii nemaiauzite de astre.
- Te-ai gandit vreodata ca numele noastre ne descriu exact invers decat suntem? spuse Roberta inchizand ochii. Tu mereu ai fost vioaie, vesela, eu mereu am fost opusul tau. Si totusi, suntem cele mai bune prietene, chiar daca suntem diferite.
- Toti suntem diferiti, dar nu toti reusim sa ne simtim bine fiind noi insine.
- Ai regreta vreodata ca imi esti prietena?
Rita zambi:
- Eu? Niciodata! De dragul tau vreau sa fiu mai buna.
- Vrei sa fii altcineva decat esti?
- Nu. Vreau sa fiu doar mai buna, pentru tine.
- Rita! Multumesc, pentru tot.
Tacere. 
Plangeau doua surori de suflet, plangeau doua prietene si peste ele se scutura o ploaie de petale stropite de roseata soarelui ce apusese.

~Oricat de diferiti sunt oamenii, exista prea multe asemanari~