Portative.

Final 10

10.

Roberta privi inca o data in oglinda in timp ce Margarette ii intindea buchetelul de mireasa.

-Trandafiri albi, remarca Roberta si mirosi florile imaculate.

-Ai emotii?

-Nu. As avea daca...

-Atunci simte-te bine. Astazi este o zi importanta.

-Acestea sunt ultimele ore de libertate. Dupa aceea nu voi mai avea dreptul sa-l iubesc pe Arthur. Rita, inca imi este dor de el. As renunta si la nunta pentru a merge dupa el.

-Stii foarte bine ca nu poti face asa ceva. Ti-ai dezamagi parintii si pe mine. Bety, va fi bine. Pun pariu ca tanarul acela este unul simpatic, poate chiar foarte frumos si are calitati alese. Si daca nu ma crezi, ar trebui sa-ti crezi parintii. Ei nu ar accepta sa-si dea fiica cuiva cu care cred ca tu nu ai fi fericita.

-Nu pot fi fericita cu un strain, Rita.

-Poti, trebuie doar sa te straduiesti un pic. Dragostea Agape nu este ca pasiunea. Ea are nevoie de efort pentru a creste. De aceea vezi pe toti cei casatoriti dupa luna de miere ca niste ingerasi ce s-au izbit de un zid urias. Ei nu stiu ca viata de familie este munca in echipa.

-Vorbesti de parca stii ce inseamna sa fii casatorita, desi nu ai fost niciodata macar indragostita.

-Am motive sa cred ceea ce spun si ca exemplu iti pot inainta pe parintii mei. Au urmat acest principiu si sunt fericiti.

-Am sa tin minte sfatul tau. Inca ma intreb daca stie ca ma casatoresc.

-E mai bine sa nu stie, ar fi stricat totul si te-ar fi facut sa suferi si mai mult smulgandu-ti unica sansa de a fi fericita.

Roberta apleca privirea rusinata aranjadu-si rochia alba.

-Sper ca necunoscutul tau logodnic stie ca sufletul tau este la fel de alb precum rochia ta si nu voi permite sa fie intinat.

*

Intra  incet, nesigura si pasi inainte spre viitorul ei sot. Acesta nu se intorsese sa-si vada aleasa. Ea il privi pret de cateva secunde, dupa care isi fixa privirea pe florile ce le tinea in maini. Ii era frica sa-l priveasca inca, gandindu-se ca acelea erau ultimile clipe in care se mai putea gandi la Arthur. Era speriata pentru ca era doar o copila si pasea intr-o alta viata la o varsta frageda. Isi aminiti clipa despartirii cu iubirea sa si isi imagina cum ar fi fost daca ea i-ar fi spus sa ramana. Insa tresari la auzul vocii necunoscutului. Era o voce blanda si calda, dar mai mult ca atat era foarte bine cunoscuta. Ridica ochii si zari in fata ei pe cel pe care a crezut ca-l pierduse deja.

-Da, repetaArthur.

Privi in jur cautand-o cu ochii pe Margarette care era si ea foarte uimita.

-Da, suna aprobarea Robertei.

Arthur ii dadu la o parte voalul si o saruta cum vru sa o sarute inca la despartirea lor temporara. Era cel mai fericit om de pe pamant si stia ca si ea ii imparte fericirea. Ea nu mai era sora lui, era sotia lui si era constient ii apartinea cu trup si suflet.  Fericirea ii umplea pe ambii tot mai mult. Fericire pura, autentica.

~Dragostea nu este compozitor, e doar inceputul unui mare cantec~