Regrete

PROMISIUNEA

Mă trezesc într-o gălăgie infernală, pe mine simt ceva greu ce atârnă îmi întind mână și pipăi, realizez că este o stofă grea, dar de ce miroase a parfumul lui? Deschid încet ochii și văd mantaua lui pe mine. Mă uit cu jumătate de ochii deschiși pe geamul trenului și constat că este oprit. Afară multă lume agitată care fugea dintr-o parte în alta. Îmi întorc privirea de la geam și îl caut.

Pe bancheta din fața mea stă el și mă privește cu doi ochii albaștri ca cerul după furtună.

- Ce frumoasă ești când dormi, parcă ai fii un înger.

- Unde suntem, întreb eu încercând să schimb subiectul.

- În Bochum.

- Rahat, trebuie să cobor.

- Nu te stresa, aici e capăt de linie și eu trebuie să cobor. Unde trebuie să ajungi?

- Aici în zonă, spun eu indiferentă. Nu are el nevoie să știe unde mă duc eu. Îmi plănuiesc în minte că după această călătorie să nu mai dau ochi cu el. Nu mai vreau să îl văd așa îmi dictează creierul, dar inima mea e de alta părere.

- Ai cu ce să ajungi? Că după mine vine o mașină și dacă vrei putem să te lăsăm și pe tine unde trebuie să ajungi.

- Nu e nevoie să îți faci griji pentru mine. O să iau un taxi.

- O să ne mai vedem vreodată?

Bună întrebare, o întrebare de un milion de puncte. În sinea mea eram de părere că nu va mai dorii niciodată să mă mai vadă. M-am comportat ca ultima târfă. L-am lăsat să mă atingă. Ce bărbat își dorește o așa iubită. Dar totuși el îmi cere să ne mai revedem. O parte din mine chiar își dorea să îl revadă. Cealaltă parte, cea rațională îmi spunea să stau cât mai departe de el.

- Nu știu...să lăsăm soarta să decidă, dacă e să ne mai vedem vreodată.

Mă ridic de pe banchetă cu gândul să îmi iau valiza și să plec, dar nu apuc să mă ridic că el mă ia în brațe și mă lipește de pieptul lui.

- O să îmi lipsească buzele tale dulci. Îmi șoptește suav în ureche. Dar îți promit că dacă ne vom mai revedea nu am să te mai las să pleci din brațele mele. Am să te țin captivă o viață întreagă, îți promit.

Se apleacă ușor spre mine și îmi atinge buzele, la început suav și în timp ce sărutul se adâncește devine tot mai brutal și mai plin de erotism.

Îmi place maxim aceastã senzația , îmi place cum mă face să mă simt. În brațele lui mă simt iubită,mă simt femeie. Mâinile lui se plimbă pe spatele meu făcându-mă să îl doresc mai mult cu fiecare atingere.

Mă las purtată de sentimentul de siguranță pe care mi-l oferă. Mă apropii mai mult de el voind ca amprenta lui să rămână pe mine. Să pot să îl am tot timpul alături. Sentimentul transmis de el este de nedescris.

- Bună dimineața domnule căpitan, am dus deja bagajele noastre la mașină. Ne întrerupe soldatul care toată noaptea a dormit în compartiment cu noi.

Căpitan...hmm nici măcar nu mă așteptam să aibă un grad așa de mare.

- Bine, acum poți să mă aștepți în mașină, vin și eu imediat. Se adresează el soldatului tinându-mă încă în brațe.

Soldatul salută ridicând brațul sus și iese din compartiment fără să mai zică nimic. Mă desprind și eu cu greu parcă din îmbrățișarea lui.

- Am să te găsesc, îți promit și atunci nu am să te mai las să pleci. Spune el hotărât și pleacă.

Mă simt goală, singură și parcă îmi este frig fără el lângă mine. Îmi cuprind mijlocul cu mâinile în speranță că pot alunga senzația de frig și singurătate. Dar în zadar încerc să mă păcălesc. Mi-a dat lumea peste cap. Numai la el îmi zboară gândul.

Îmi iau valiza și mă îndrept spre ieșirea din gară. Îmi găsesc repede un taxi, îi dau adresa și pornesc spre aventura vieți mele.

- La baza militară de aviație vreți să ajungeți? Mi se adresează taximetristul privindu-mă prin oglinda retrovizoare.

- Nu știu sigur, dar dacă e la adresa care scrie pe hârtie atunci da, acolo vreau să ajung.

Dă în cap în semn de aprobare și pornește motorul.

Mă uit pe geamul mașini și realizez că tocmai începe o zi minunată de Vară. Deși eram în luna Iunie soarele parcă nu era așa de puternic în acea dimineață.

Încerc în mintea mea să mă distanțez de tot ceea ce s-a întâmplat în noaptea trecută pe tren. E greu. Îl văd tot timpul în fața ochilor mei cum mă privește cu acei ochii albaștri profunzi. Îi simt încă mâinile pe corpul meu, care deja tânjește după atingerilor lui.

Îmi este foarte greu să mă concentrez la altceva înafară de el. A devenit că un drog pentru mine, din care doresc tot mai mult să am. Deși mergeam la război și eram conștientă că poate nu voi reuși să supraviețuiesc. Mie numai la acel război nu îmi stătea gândul.

" Și dacă ar fi să mor, măcar muream împăcată. Am cunoscut fiori dragostei, chiar dacă numai pentru o singură noapte și asta într-un tren. Am simțit ce înseamnă cu adevărat să te treacă fiori numai gândindu-te la o persoană. Am simțit ce înseamnă cu adevărat să tremuri în brațele unui bărbat. Singurul regret pe care îl am acum în momentul de față e că nu am dus până la capăt această aventură. Că nu am avut curajul să mă dăruiesc lui cu totul.

Poate dacă destinul va voi vreodată să ne facă să ne mai întâlnim din nou, cu siguranță nu am să mă gândesc de două ori.

- Ați auzit că Germania a fost învinsă pe frontul de est? Se pare că Axa a pierdut. Poate se va termina în curând războiul. Zice șoferul și mă scoate din adânca cugetare în care am căzut.

- Nu, nu am auzit nimic. Răspund eu absent. Habar nu aveam despre ce vorbește. Ce front de Est, ce alianță, care Axa.

- Dacă Germania e înfrântă vă trebui să se retragă. Iar dacă se retrage războiul este pierdut, sau mai bine zis încheiat.

- Ar fi bine să se termine o dată cu atâta vărsare de sânge.

Deși dacă războiul se termină eu nu mai am nici o posibilitate de a îl mai vedea. Așa atâta timp cât mai e război și suntem amândoi în același oraș mai am o mică speranță că voi reuși poate să îl mai văd.

Mă uit pe geamul taxiului și văd cum în fața ochilor mei se plimbau cu o viteză relativ mare pomi de pe marginea drumului. Se pare că ne îndreptăm spre o pădure.

- Sunteți sigur că această este direcția corectă. Spun eu începând încet, încet să intru în panică. Mergeam deja de ceva timp, iar acum se îndrepta spre o pădure.

- Nu va faceți griji domnișoară, mergem în direcția corectă. Baza militară este un fort în mijlocul păduri. Este ascuns în mijlocul păduri că să nu poată fi găsit prea ușor, dar și pentru a putea fii ferit de rândurile aeriene ale inamicilor. Până acum această bază militară nu a fost încă descoperită. Nu stie nimeni unde este "Cuibul de Vulturi" tocmai din cauza camuflări. Pădurea protejează baza militară și implicit spitalul la care o să lucrați.

Toate aceste explicați destul de detaliate parcă m-au mai linistit. Nu eram în totalitate convinsă că nu mă minte, dar mă gândeam că dacă va încerca ceva pe parcurs am în poșetă un cuțit pe care mi-l făcuse tata cadou că să mă pot apăra. La nevoie am să îl folosesc.

Încerc să mă relaxez pe banchetă din spate. Să nu mă mai gândesc la lucruri rele, ci doar să mă bucur de peisaj.

Spor la citit sper să vă placă acest capitol.