Regrete

SUNTEM PĂRINȚI

Iarna deja s-a instalat în toatã puterea cuvântului. Afarã troienele sunt mai mari de jumãtate de metru, e un frig de crãpã pietrele. Așa o iarnã grea nu am mai avut de multã vreme.

De când ne-am cãsãtorit zilele sunt mai frumoase pentru mine, iar nopțile sunt foarte pasionale. Dragostea lui pentru mine mã copleșește. Mã trateazã ca pe o prințesã, nici nu mã gândeam cã a fi cãsãtoritã poate fi așa de bine. Nu pot sã spun cã îl iubesc, dar când mã gândesc la modul cum mã trateazã, simt pentru el o mare tandrețe. Sașa e un om de caracter, foarte inteligent și tandru, calitãți ce mã fac sã îl respect și sã îl stimez foarte mult.

Gândul meu tot la Olli este. Oare ce face el acum? Pe unde e? Cu ce se ocupã? de multe ori stau în fața geamului mângâindu-mi burta de acum vizibilã bine și povestesc pruncului despre tatãl lui adevãrat. Îi spun cât de mult ne-am iubit și cã este fructul unei pasiuni mari. Și dacã pasiunea a fost așa de mare unde e el acum? De ce nu e aici sã aibã grijã de voi? mã ceartã conștiința mea. Are și ea dreptate, de ce nu e aici acum cu noi? Poate cã aceastã mare dragoste a fost doar din partea mea, sau doar în mintea mea. Pe zi ce trece sunt tot mai convinsã cã de fapt aceastã pasiune, mare dragoste, a fost doar în mintea mea și cã de fapt eu am fost doar una mai mult pe lista lui de cuceriri.

Sarcina mea avanseazã pe zi ce trece. Copilul devine din ce în ce mai puternic și loviturile lui sunt tot mai puternice. Doamne îmi aduc aminte prima loviturã, abia perceptibilã.

- Sașa eu cred cã a lovit copilul. Stau pe fotoliu și citesc o carte, e searã și Sașa se delecteazã cu un pahar de coniac în timp ce citea ziarul.

- Chiar? vreau sã simt și eu. Vine lângã mine și îngenuncheazã în fața fotoliului meu cuprinzându-mi burta cu palmele lui mari. Unde a lovit?

- Aici. Îi iau eu mâna și i-o pun pe burta mea în partea dreaptã sub coste.

- Dar nu simt nimic.

- Acum e aici, îi mut mâna sub stomacul meu. O altã loviturã mai puternicã decât cea dinainte îi face pe Sașa sã deschidã ochi mari.

- Pe aste am simțit-o. Doamne iubit-o puiul meu s-a trezit la viațã. Sunt așa de fericit cã nici mãcar nu am cuvinte sã descriu ceea ce simt. Îmi cuprinde burta cu palmele își lasã capul jos și începe sã vorbeascã în șoaptã cu copilul. Tabloul ce mi se prezenta în fața ochilor era unul desprins parcã din poveste. Toatã viața mea am visat la o familie fericitã, la armonie în casã.

Degeaba stau și aștept o minune sã se întâmple, au trecut deja opt luni de sarcinã și șase luni de când sunt cãsãtoritã. Olli nu o sã se întoarcã, nu va mai veni dupã noi. Poate ar trebui sã las trecutul în urmã și sã îmi caut de viitor, sã îmi construiesc o viațã de familie alãturi de Sașa.

Omul acesta chiar mã iubește de ce sunt eu așa de nemulțumitã și doresc tocmai ceea ce nu pot avea. Îmi otrãvesc sufletul cu dorințe irealizabile și trec cu vederea fericirea care e în fața mea, fericire pe care Sașa mi-o oferã. Fug ca o proastã dupã fantomele trecutului.

Îmi voi clãdi o fericire alãturi de omul care mã iubește și mã apreciazã. De ce sã las trecutul sã îmi umbreascã viitorul. Nu de azi înainte am sã încerc sã uit de Olli și sã îl iubesc pe acest bãrbat care a fost lângã mine în toate momentele grele din viața mea.

- Iubito azi am fost chemat la garnizoanã și mi sa comunicat cã pânã sãptãmâna viitoare toate trupele rusești se vor retrage de pe teritoriul Germaniei. Spune Sașa și mã ia în brațe de la spate depunând-umi sãrutãri mãrunte pe gât.

- Și tu ce ai sã faci? Ai sã pleci cu ei? Îl întreb eu cu teamã. Îmi este fricã de rãspunsul pe care îl voi primi. Îmi este fricã de ce va urma, dacã pleacã și mã lasã sigurã, ce mã fac eu dacã el nu va mai fii, acum cã mai am mai puțin de o sãptãmânã pânã sã nasc.