~ Sclava vampirilor ~

~ Preferata mea... ~

Nu trecusem peste jena si gandurile amagitoare asupra comportamentul lui Michael...Nu stiam cum sa primesc acest mic moment de atentie din partea sa...cu toate ca in ultima ora am incercat a gasi un raspuns bazat pe ratiune nu am reusit...
Iar acest lucru,recunosc ma mahnea.
Simteam ca ma lasam prada prea usor amabilitatii sale nascuta din aroganta cu care s-a obisnuit a trata pe cei din jurul sau,dar farmecul izvorat din aura misterioasa care-l inconjura..imi erau fatale..
Am pasit afara din baie avand in jurul taliei un singur prosop rozaliu,foarte pufos,foarte pufos dar era doar un prosop..ahh si sosetele cu care m-a incaltat,in picioare.Recunosc,erau calduroase..

-De ce nu gandesc inainte de a savarsi un lucru?-m-am mustrat simtindu-mi obrajii crescand in temperatura .Am adoptat mersul unei feline gata sa isi atace prada..-trebuia sa imi i-au si haine..acum trebuie sa parcurg camera lui dar si holul,spre a mea ca sa ma imbrac!!Luna ametita fiinta mai esti!!!-ma plangeam si bosumflam simtind ca inebunesc de-a binelea.
Stiu ca si inainte eram o uituca dar parca,de cand am ajuns aici totul s-a amplificat iar eu nu pot intelege motivul..
-Monologurile tale sunt foarte interesante...si amuzante ,as indraznii sa adaug..- nu era corect deloc....-Ce nu 'era corect?'-a venit de indata intrebarea sa adresata pe acelasi ton in care raceala dar si o urma de caldura,nu foarte sesizabila si puternica,dar totusi ii conferea acest aer usor uman.
-Ahhh...nu este corect felul in care te adresezi-am raspuns simtindu-mi curajul revenind.
Statea pe canapea,savurand o ceasca de cafea,cu picioarele incrucisate,cu o camasa rosie de satin desfacuta la primii nasturi,astfel pieptul sau era vizibil.
-Si cum ma adresez?-nu isi pierdea privirea de pe mine,analizandu-mi orice miscare cu acei ochi migdalati.
-Delicat...si intr-un fel tandru,facandu-i pe oameni greu a-ti rezista sa zicem unei greseli sau a nu te crede.Oi fi tu sloi de gheata,dar tonul tau incalzeste interlocutorul ,crescandu-ti admiratia..
-Hm..este un mod normal de a te exprima,cred eu..-a raspuns fara pic de ingamfare,sorbind fara zgomot.
-Ai de gand sa bei singur?-am intrebat apropiindu-ma uitand complet de felul in care ma prezentam.Aceasta era puterea pe care o exercita asupra mea...ma facea sa uit complet de aceasta lume si sa vreau sa ma pierd in bratele sale..
-Urma sa te invit...-a lasat ceasca pe masuta,unde mai era inca una.Aroma umplea camera de parfum,care ma atragea,o mana invizibila parca impingandu-ma spre locul cu pricina.
Auzindu-l,aproape am alergat spre canapea,asezandu-ma langa el,privind fericita si entuziasmata la bautura mea preferata..
Da,cafeaua este bautura mea preferata,dar nu fac un exces din ea..Totusi negustand-o de ceva vreme,recunosc,buzele mele si papilele gustative incepeau a plange din cand in cand de dorul sau.
-Zahar sau miere?-mi-a turnat lichidul inchis la culoare al carui abur imi inconjura fata,intr-o ceasca delicat decorata,din portelan.
-Zahar!-am raspuns imediat ,zambind nerabdatoare.
-Poftim..-mi-a inmanat cheseaua fara a schita o urma de emotie.Era acelasi morman de cristale,placute la ochi,insa neprezentand un suflet cu care sa iti simta toata iubirea..
-Multumesc!!-eram insa constienta de alura mea binevoitoare si de respectul aratat lui.Nu aveam de ce sa ma comport neadecvat,cel putin nu acum.
Simplul fapt ca mi-a pus sosete si a avut grija de mine,m-a bucurat,provocandu-ma a -i arata latura mea placuta,de copila inocenta si servila.
Am sorbit cu placere,inchizandu-mi ochii si lasand un suspin in care se citea incantarea.
-Este doar cafea..-a recunoscut usor agasat, se pare dar mai mult parea mirat.
-Nu am mai baut de mult-am zambit terminand insa cu o grimasa scurta-ii mai trebuie zahar..-adaugasem o lingurita jumatate ,dar tot nu era destul de dulce-pot ..sa pun mai mult?-am intrebat cu o urma de sovaiala.

M-a indemnat aproband,savurandu-si propria cafea.
Am incuviintat atacand cheseaua cu incredere.
-Patru lingurite?-a ridicat din sprancene nereusind a potolii o paraxenie aprinsa,mai ales ca eu ramaneam tacuta si absorbita de munca mea.
-Aha..-am adugat amestecand bine,astfel zaharul dizolvandu-se.
-Nu este prea mult?-a continuat iar ochii ma urmareau cu interes.Am adoptat raspunsurile scurte,incercand a-l face sa vorbeasca mai mult si se pare ca reusisem.
Ii placea sa nu intre in detalii dar observam ca il supara daca persoana cu care sta de vorba,ramane muta...Ce paradox,nu-i asa?