Comentarii Română BAC

Lecția despre cub

⏺️ Nichita Stănescu dovedește încă o dată justețea afirmației conform căreia este, alaturi de Eminescu și Arghezi, un inovator al limbajului poetic.

⏺️Poezia "Lecția despre cub" deschide volumul "Opere imperfecte" publicat in 1979 care poate fi încadrat în cea de-a treia etapă a creației stanesciene.

⏺️Opera aparține neomodernismului, întrucât:
— limbajul este ermetic, realizat prin metaforele abstracte: "dalta de sânge" , "ochiul lui Homer" , "gura infantei";
— intelectualizarea emoției;
— nerespectarea prozodiei clasice ( vers alb, rima variabilă, ingambament );
— prezenta ironiei și a sarcasmului;
— subiectivitatea este accentuata.

⏺️Tema o constituie concepția poetului despre perfecțiunea artistică.

⏺️ Titlul este analitic, alcătuit din două substantive comune legate de prepoziția "despre".
— In sens denotativ, se referă la acțiunea de a învăța despre noțiunea numita "cub".
— In sens conotativ, sugerează că lecția se referă la învățarea unor idei/concepții, iar "cubul" este simbolul perfecțiunii.

⏺️Structura: opera este alcătuită din două părți și trei secvențe.

⏺️In prima parte și secventa: apar etapele muncii artistului in incercarea de a obține desăvârșire. La început se conștientizează materia prima, adică piatra din care se va naște opera. Apoi, se identifică "ingredientele" care duc la obținerea perfecțiunii:
— "dalta de sânge" = sugerează munca, efortul creator;
— "ochiul lui Homer" = conduce la părintele poeziei, grecul Homer, care era orb, dar care simțea esenta lucrurilor.
— "răzuirea cu raze" = sugerează scânteia divina, inspirația care șlefuiește imperfecțiunea.

⏺️Cea de-a doua etapa, reprezintă manifestarea iubirii față de creație, sub toate aspectele ei: iubirea creatorului pentru opera sa ( "Se sărută...cu gura ta..."), iubirea celor din jur dar și iubirea infantei care sugereaza creația.

⏺️Momentul distrugerii frumuseții exterioare cu un ciocan, reprezintă partea a doua și secventa a 3-a, prin care poetul sugereaza că perfecțiunea nu este sinonimă cu frumusețea ei, dimpotrivă, tocmai imperfecțiunea, spărtură, îi conferă unicitate obiectului creației.

Repetarea pronumelui "toți" întărește opoziția dintre poet/creator și ceilalti, care apreciază artificialul șlefuit.
Exclamația retorica din final, întărește ideea centrală a poeziei: perfecțiunea se naște din inefabila ei imperfecțiune: "Ce cub perfect ar fi fost acesta/de n-ar fi avut un colț sfărâmat".

⏺️In concluzie, opera este o arta poetică neomodernista, unde se demonstreaza că perfecțiunea se naște din imperfecțiunea sa.

(362 cuvinte, aici ar mai merge câteva fraze ca sa ajungeți la 400. O sa incerc sa mai adaug eu ceva cand am timp)