Mia pov
Când m-a luat în brațe am încercat să-l fac să mă lase jos, dar mi-a spus că doctorul îmi interzice sa merg doua săptămâni.Acum mă căra în brațe și treceam prin holul liceului și aproape toți se uitau la mine, la noi și de rușine mi-am băgat capul în scobitura gatului lui Derek și mi se pare imposibil dar parca l-am simțit cum tresare.
M-a dus în brațe până la un Lamborghini gri metalizat unde și-a scos cheile din buzunar continuând să mă ține cu cealaltă în brațe.
- Poți să mă lași jos acum.
- Ai putea să numai fii atât de încăpățânată?- Daca mă lași jos aș putea.
El nu spune nimic. Deschide ușa de lângă cea a șoferului și mă așează foarte ușor pe scaun, după care închide ușa, înconjoară mașina și se așează la volan.
- Acum e mai bine? Spune si îmi pune centura după care ridică privirea spre mine și eu încep să mă pierd în ochii lui albaștrii înghețat.
- D-da, răzbată sa spun după ce inspir adânc.
- Bine. Acum sa te ducem acasă.
Nici nu îmi dau seama dar doar îl aud când spune:
- Am ajuns. Haide să mergem.
- Ohh, bine mă descurc. Spun și încerc să mă dau jos dar aproape mă prăbușeam daca nu mă sprijineam de portieră.
- Te descurci pe dracu', spune după ce înconjoară mașina și mă ia iarăși în brațe.
Mă cară în brațe până la etajul 3 pentru că bineînțeles liftul era stricat.
- Este cineva acasă?- Nu, mama este la firmă acum. Vine peste 3 ore.
- Bine. Atunci spune-mi unde sunt cheile.
- In buzunarul cel mic de la ghiozdan. Lasă-mă pe mine sa le iau.
- Ma descurc și singur.
- Dar...
Prea târziu după cum a reacționat mi-am dat seama că văzu-se fotografia lui Liam pe care o păstram acolo.
- Cine e ăsta? spune el cu tonul iritat.
- Nu e problema ta cine este. Acum te rog să intrăm. Nu vreau sa mă mai ții în brațe..
- Nu-ți place sa te țin în brațe?
- Da, adică vreau sa spun că trebuie să fiu destul de grea și până la urmă ai urcat 3 etaje până aici. Haide să intrăm!- Ok, cum spune prințesa.
- Off te rog. Gata. Nu am starea necesară că sa ne certăm acum.
- Dar cine a spus că vreau sa ne certăm?
- Pai, eu doar... Nimic, nu mă băga în seamă.
Se îndreaptă spre canapeaua din sufragerie și mă așează pe ea, dar rămâne aplecat asupra mea și simt cum respirația mea începe să o ia razna.
Exact când eram sigură că nu mai pot respira el își scutură capul și se îndepărtează de mine.
- Te mai pot ajuta cu ceva?
- Nu, mulțumesc!
- Ok, atunci mai vorbim.
- Bine... Derek?
- Da?
- Ohh nimic, lasă.
- Spune!
- Off, doamne. Ai putea să mă ajuți să merg la.. la..
- La? întreabă el acum chiar enervat de abținerea ei.
- La naiba! Am nevoie la baie.
- Ooo. Păi trebuia sa spui așa. Sigur, acum te ajut.
Mă duce în brațe până la ușa băii iar de acolo mă lasă să mă descurc. Închide ușor ușa și mă așteaptă.
Nici bine nu ies și el mă ia deja în brațe. Parfumul lui mă înebunea. Niciodată nu am mai simțit unul asemănător.
- Daca te simți mai bine acum eu plec. Sper sa te faci bine cat mai curând.
- Mulțumesc. Mulțumesc și pentru că m-ai adus până acasă și ai avut grijă de mine până acum. Îți rămân datoare.
- Vedem noi cum poți plăti datoria asta mai târziu. spune și îmi zâmbește cu toată gura.
- Mda.
Eram sigură că o să ceară ceva in schimb. Derek nu poate niciodată să fac o favoare fără să ceară ceva în schimb.
Hei îmi pare rău că nu am mai postat.. Voi incerca sa postez o data la 2 zile. Sper sa va placa cartea ❤️
CITEȘTI
Secrete neștiute
Teen FictionMia o adolescentă care își revine după divorțul dintre părinții săi este pe cale de a descoperi unele secrete ale vieții despre care nici nu și-ar fii putut imagina că există Această carte poate conține, uneori, limbaj licențios și scene mai...