Ultima iubire

Capitolul V

"La mulți ani fericiți! Cum îți petreci?"
Un mesaj de la Raul, un vechi prieten. Mă bucur că n-a uitat de mine.
" Mulțumesc! Sunt acasă, hai la o prăjitură!
Nu îmi răspunse, însă în mai puțin de zece minute își parcase mașina în fața casei mele.
L-am condus în cameră, dar imediat ajunsese și Alexandra. Speram să o aducă el, fratele ei. Dar nu fu așa, mama lor a adus-o. A rămas afară să dea niște telefoane. Într-un final a intrat.
Toată lumea vorbea, mama lui era prinsă într-o discuție despre viață cu mama mea. Toată lumea zâmbea și era fericită.
- Trebuia să o ducă Alexandru, dar a trebuit să ajungă la firmă astăzi- mama lui zise asta atât de rapid... era o fire agitată, mereu pusă pe muncă.
- Am vorbit cu el acum câteva zile, mi-a spus. I-am spus asta cu teamă, nu știam dacă le-a spus de plan.
- V-ați văzut, așa-i? Mă întreabă curioasă.
- De câteva ori, îi spun rușinată.
- E foarte bun tortul! Alexandru nu știe ce pierde... spuse ea zâmbind.
M-am ridicat și am plecat în bucătărie, am luat o farfurie și am pus o felie de tort. Era pentru el. Mi-au mulțumit, la fel am făcut și eu. Chiar mă bucuram că au venit.
Am rămas în cameră și mi-am verificat facebook-ul. O grămadă de urări, probabil oamenii aceștia și-au amintit de ziua mea datorită facebook-ului. Urmăream fiecare postare, le mulțumeam oamenilor care și-au răpit un minut ca să îmi scrie.
El! Era el! Îmi scrisese "La mulți ani! 🎉🎊" ce sec! Parcă așteptam mai mult decât mesajul acesta...oh! Mă gândeam acum la el... era înalt, blond, cu niște ochi minunați și buzele...buzele alea erau frumoase. Oare le voi săruta vreodată?

-Mira! Mama mă striga din altă cameră.
- Da! Vin imediat!
- Silviu te-a sunat de ziua ta? Întreabă curioasă, ridicăndu-și sprâncenele.
- Da, adică mi-a scris. Dar știi că nu mai vorbim, nu era obligat să o facă.

Weekend-ul trecuse repede așa că mă întorsesem la viața mea de la oraș. Vorbisem cu directoarea școlii pentru a-mi permite să plec miercuri, aveam examenul de condus.
A fost foarte înțelegătoare și a găsit pe cineva care să rămână cu copiii mei. Așa îi alintam eu, copiii mei. Erau ai mei, iar eu eram "doamna" lor.
Luni a fost o zi care a trecut cât ai bate din palme, iar la rugămințile verișoarei mele, Gabi, am convenit să rămân la părinții ei de marți pe miercuri pentru a fi sigură că nu voi întârzia la examen, acesta desfășurându-se în judetul în care aveam domiciliul.

Trenul pleca în 15 minute, iar coada  de la casierie era interminabilă, mă rugam să îl ajung. 3 minute și o doamnă indecisă din fața mea nu mai termina...
Eram stresată. 18.21 - ajung la destinație, bagajul meu nu era unul greu, mă bucuram, nu suportam să port chestii grele după mine.
Sună telefonul... Alexandru...era numărul lui deși încă nu îl introdusesem în agendă. Era gălăgie, am răspuns.
- Ciao! Ce faci?
- Hei! Uite, bine! Dacă vrei să vorbim despre proiect nu sunt în oraș, mă întorc miercuri seara.
- Ăă, e în regulă cu el, voiam să... nu îl auzeam, era gălăgie, tocmai se anunța plecarea unui tren.
- Ok, mai vorbim noi, acum sunt puțin ocupată! Am închis, nu îl auzisem foarte bine, nu mă pot concentra pe proiect acum, mâine e o zi importantă.

Din perspectiva lui Alexandru:

Îmi închisese. Doamne! Am deranjat-o? Poate nu ar fi trebuit să o sun. Oare e bine? A zis că nu e în oraș până mâine, unde e atunci? Defapt de ce îmi pasă mie? Poate e cu iubitul ei. Are unul, nu? O sun pe Ria.
- Nu, Silviu e un tâmpit. Hai să ne vedem. Îți povestesc mai multe.
Ajunsesem la parcul în care Ria mi-a spus că e.
- Nu pot să cred. Silviu ăsta e chiar un nemernic. Spuneam și nu puteam crede cum Mira i-a permis atâtea.
- A făcut-o să plângă și a umilit-o în ultimul hal. Îți spun eu, l-a iubit prea mult și boul a profitat. Ria știa mai bine totul, e prietena ei.
- O placi? Ria era curioasă de răspunsul meu.
- De mult... am respirat ușurat.
- Atunci fă ceva! Ria era hotărâtă să mă ajute.