Ultima iubire

Capitolul VIII

Din perspectiva lui Alexandru

Abia așteptam să fie luni și să o sun, era 11, probabil e încă la școală. O sun pe la 13. Îmi răspunde, iar se fâstâcește. E un refuz, era clar. Apoi acceptă. Pe la 19 ne vedem, acolo unde ne întâlneam de obicei. Perfect!
Fac un duș și plec spre local, am emoții. Ce o să îi spun?

Din perspectiva Mirei

Am intrat în local și ne-am așezat la o masă. Avea emoții, vorbea ciudat. Mi-am comandat o ciocolată caldă, afară ploua, așa că m-am gândit să beau ceva cald. El și-a luat o chestie cu frișcă, aflasem că adoră frișca. Și mie îmi plăcea, dar nu exagerat.
-Mai e nevoie de ceva pentru proiect? Întreb eu, spărgând gheața.
-Nu, totul e ok. Am completat tot. Ariane e mulțumită.
-Atunci...mă bâlbâi eu, de ce ai vrut să ne vedem?
- Păi, de mult voiam...
Nu serios? De mult? Hmm! Eram tot mai curioasă de ce avea să iasă din întâmplarea asta.
Se apropie o doamnă de masa noastră.
- Sunteți fumători? Am câteva întrebări pentru dumneavostră.
- Eu nu fumuez, spun repede. Parcă cineva mă amenințase. Reacția mea era deplasată.
-Nici dumneavoastră, domnule?
- Eu da, fumez.
Știam că fuma, nu îmi plăcea asta. Îi completase femeii pe tabletă niște formulare și participase la un joc, a câștigat un pachet de țigări. Ce prostie, îmi vine în minte! Ce prostie? Până ei au vorbit și completat eu mi-am deschis telefonul și am observat un mesaj de la Silviu: "Să vă țină!". Tipul ăsta ne văzuse. Ei, și ce?! I-am răspuns "Mulțumim!" Deși nu era așa. Nu eram împreună. Abia era prima noastră întâlnire. Tipa plecase de la masa noastră.
- Și ce ai făcut astăzi? Mă întreabă interesat.
Îi povestesc despre clasa mea, încercând să-i explic cum stă treaba.  Îmi pune diverse întrebări, dorea să mă cunoască. Simțeam asta.  Și eu voiam. 
Era liniștit, avea o voce calmă, naturală, mă simțeam în siguranță. Ria avea dreptate, aveam de gând să îi dau o șansă.

Discuția noastră a fost întreruptă de un bătrânel care avea un papagal și niște bilețele. Alexandru îi dăduse niște bani și papagalul alese câteva bilețele în care erau scrise niște fraze. " O femeie cu numele Mirabela vă dorește..." aceasta erau o parte din cuvintele scrise într-unul dintre bilețele. Alexandru scoase repede un pix și peste numele acela scrisese numele meu. "Mira". Fiorii m-au străbătut... prinsese curaj, poate nu e chiar așa timid precum credeam.
- Am mai fost aici, dar niciodată nu am mai fost abordat pentru țigări și bilețele, spune el amuzat.
-Interesant, lucrurile se mai schimbă uneori.
-Sper, ofteaza el.
- Ar trebui să plec, mă trezesc devreme. Știi doar, copiii mă așteaptă de dimineață.
- Sigur, mă bucur că te-am văzut. Ne vedem mâine! Zâmbea, mă bucur că zâmbește, chipul lui radia.
L-am îmbrățișat și am plecat spre casă. Eram fericită că în sfârșit cineva a apărut în viața mea. Sper să râmână mereu.

Nu știu de ce, dar ardeam de nerăbdare să știu mai multe despre el, să îl cunosc mai bine, dar nu vreau nici să forțez lucrurile.

" Ai avut dreptate, e deosebit". Îi trimit un mesaj Riei. Ria o să fie fericită că îi dau dreptate. Ea mereu are dreptate. Abia aștept să îmi scrie" Ți-am spus eu!"
"Normal, te place! Mi-a spus mie!"
"O, Doamne!!!! Chiar?"
"Da, are nevoie de tine în viața lui."

Fluturași în stomac, ce sentiment! Nu l-am mai avut de mult! Oare chiar mă place?