Ultima iubire

Capitolul II

Prezentatea de la facultate decurse bine, profesorul era mulțumit și dezbăteam în continuare, alături de celălalte colege problematica copiilor proveniti din familiile monoparentale. Telefonul meu era pe vibrații, primisem un mesaj.

- Ce mai faci?

Wow, nu îmi mai scrisese de mult. Era de la Silviu, fostul meu iubit. Ne despărțiserăm acum vreo patru luni. Cauza? Dupa trei ani se gândise că defapt voia libertate, nu o relație serioasă, certurile erau la ordinea zilei și asta mă epuiza. Probabil și pentru că era imatur se întâmplau toate acestea. Eram plictisită și curioasă ce voia.

- La facultate. Tu? Sunt curioasă ce îmi va răspunde.
- Mă gândeam la tine.
Oh, da! Bună asta. După cât m-a făcut să sufăr se gândește la mine.
Nu i-am mai răspuns. După o oră mai primesc un mesaj.
- Nu spui nimic? Deja mă înfurie, ce crede el că face defapt?
-Nu am ce să spun. Voiai ceva astăzi?
- Să ne vedem, mai discutăm. Pusese și un smile... interesant. Sunt curioasă de fel, așa că voiam să aflu ce vrea.
- Nu cred că am timp pentru asta. Știi, lucrez și nu îmi pierd timpul liber cu oameni tradători. Cuvintele dureau, mă trădase. În cel mai cumplit mod, deși eram împreună de trei ani vorbea cu altele, se întâlnea cu altele și eu îl credeam. Întotdeauna! Aveam încredere în el. Până într-o zi. -Decisese la începutul lui Ianuarie că ar fi cazul să terminăm relația, legându-se de o mică neînțelegere. Mi-a fost greu să accept, dar am reușit cumva. Apoi el iar mă căută și într-o zi, când ne întorceam în oraș, cu trenul, mai venise o tipă cu care știam că vorbise când noi eram încă împreună. Vorbise cu mine și mă bucuram. Aveam speranță că poate o să fim iar împreună, nu îmi plăcea să renunț. Urcasem în tren și m-am așezat lângă el, nu trecură două minute și primise un mesaj, era de la ea.
Se tot întorcea spre ea și zâmbeau.

- Eu... ar trebui să mă mut. Spuse el.
- Dacă asta e ce îți dorești...eram stupefiată, se muta cu ea...mă lăsă pentru ea?!

Râsetele lor se auzeau peste tot, se distrau. Fiind în fața mea vedeam imaginea lor oglindită în suportul de bagaje, se apropiaseră și se sărutau, se juca cu părul ei. Am plans,mult. Și în momentul acela mi-am promis un lucru, nimeni nu mă va mai trăda. Atunci a fost momentul în care iubirea s-a dus. Trenul oprise, trebuia să luăm altul până la stația următoare. Am conorât, la fel și ei. El era în spatele meu. Mă luase de după tale, m-am tras.

-Te-am supărat, baby?
Cum își permite? Nesuferitul! Baby?! Își bate joc de mine. Tipa mă privea cu un aer măreț. Ce scenă oribilă! M-am așezat pe scaun. Ei erau în fața mea, cu sptele la mine. Primesc un mesaj.
Silviu: Te-am supărat?
Nu îi răspund. Am coborât și nu m-am uitat înapoi. Iubirea coborâse la stația precedentă.

Să lăsăm trecutul și să revenim la astăzi.
Mai primisem însă un mesaj de la el, eram cufundată în amintiri.
- Gândește-te!
- Să ai o zi bună! Nu mai îmi scrie! Îi spusesem. Nu aveam remușcări, chiar că dragostea a plecat. Simt doar...milă, milă pentru mine.

Gabi se strecurase în cameră și mă sperie.
-Bhuuu!!!! Hahaaha, începu ea să râdă.
Nu râdeam!
-Hai, Mira! Râde! Ce ai?
-Mi-a scris Silviu...
-Dă-mi telefonul!
Nuuu, nu i-l dau!
- Să nu îi mai răspunzi. Nesi, e nesi. Prostul!!!
- Îmbracă-te, mergem să ne plimbăm.
Știam că mergem pe mal și îmi luasem niște pantaloni sport și un tricou. Precis alergăm pe acolo.
- Ar trebui să întâlnești și tu tipi...  Silviu ăsta nu mai trebuie să facă prte din viața ta.
- Gabi, nu vreau. Mi-e îmi place așa, îmi era dor de singurătate. Haha!
- Până la ziua ta, îți găsim un gagic.
Până la ziua mea mai era o lună.
- Slabe șanse! Râd, era amuzantă.

După un duș fierbinte mă bag în pat, eram obosită. Somnul mă prinse imediat. Adoram liniștea din camera mea.