Ultima iubire

Capitolul III

Organizasem alături de părinți și copii un atelier de creație. Era o atmosferă atât de frumoasă, părinți își ajutau copiii să picteze, să decoreze, zâmbeau și erau fericiți. Totul se terminase în jurul orel 18:30. Deși era o comună, la 5 km de oraș, autobuzele circulau din ora în oră. Am ieșit și am așteptat.

- Alo! Mă sunase un număr, oare cine o fi?!
- Alo! Sunt Alexandru.
- Care Alexandru? Nu cunosc numărul, vocea nu îmi părea cunoscută.
- Ăă...păi... am vorbit despre plan.
- Aaa, da...ah! Scuză-mă!  Eram furioasă pe mine că uitasem, Miraaa, ești totală.
- Voiam să ne întâlnim să discutăm despre date și să îmi răspunzi la niște întrebări. Mâine ai putea?
- Eu termin pe la 13 la școală. Pe la 14:30 crezi că poți?
-Da, sigur. Vorbim mâine. Scuze de deranj.
- Nicio problemă. Pa!

Uitasem. Uitasem de el. Mâine deci... mi-am scris o notiță în telefon, să nu uit de întâlnire.
Am ajuns acasă la 20.38 și eram epuizată. Am adormit imediat.

A doua zi mă trezisem devreme, ca de obicei. Astăzi voi merge cu copiii pe un câmp din apropiere și vom studia elementele de câmpie, Geografia fiind mai ușor înțeleasă dacă observăm îndeaproape.
Mă îmbrăcasem în niște pantaloni elastici, ca să mă pot mișca, un tricou și peste îmi luasem o geacă fără mâneci. Deși eram în aprilie, diminețile erau reci uneori.
Ziua a fost perfectă, copiii și-au luat notițe, au pus o grămadă de întrebări și au explorat zona, povestinu-mi despre ce interese aveau.
Ne-am întors la școală, iar copiii au plecat. La fel si eu.

Autobuzul ăsta, mereu întârzie. Voiam să trec pe acasă să mă schimb, nu puteam să merg in trening în oraș. Am întârziat prea mult însă. M-am dus îmbrăcată așa, ce avea? Oricum nu mă stresam să mă placă sau ceva de genul, nu?
L-am sunat, deși încă nu memorasem numărul lui. Dar îl știam deja.
- În același loc? Super! Sunt acolo aproape.

Am ajuns și l-am salutat. I-am zâmbit, m-am bucurat să-l revăd. Mi-am așezat rucsacul și am început să discutăm, nu înainte de a ne comanda un fresh de portocale. Discuțiile despre plan, planuri de viitor, economii și alte cele m-au bulversat. Doamne, câte chestii știa! Ne-a luat o oră să terminăm ceea ce aveam și apoi ne-am relaxat puțin. Stătea lângă mine și mă privea. Am rupt tăcerea.
- Am vorbit cu Alexandra. Mi-a spus că știa că ne-am văzut, i-am spus.
- E tare fericită că o îndrăgești. Te iubește.
- E dulce ca o bombonică! Îmi pare rău că nu mai sunt cu ea acolo.
- Spune-mi, ce mai faci? Ria mi-a spus multe despre tine.
Ria i-a spus despre mine? Întrebase? Hm! Ria era prietena noastră comună, mereu crezusem că între ei e ceva...
- Sunt bine, mulțumesc.  Dar tu?
- Și eu. Și apoi îmi povestise cum ratase înscrierea la facultate anul trecut și cum își ocupase timpul până acum, dorit să facă ceva cu viața lui, despre  planurile lui de a pleca în Franța și despre hobby-urile lui, ale mele. Timpul trecu repede așa că voiam să plec, din nou el a plătit. Ce frumos din partea lui! Pare educat. Cel puțin îi cunoșteam familia, știam că mama lui l-a educat frumos.
- Mi-am luat o mașină, îmi spusese.
- Super! Să o stăpânești sănătos! Trebuie să o uzi, am glumit eu. Mă uitasem la el, zâmbi! Avea niște buze pline, cărnoase. Atunci un gând nebunesc îmi trecu prin minte: Oare o să îl sărut vreodată? Însă vocea lui mă trezi la realitate.
- Vrei să o vezi?
-Mda...haide să mergem atunci.
Mergeam pe alee în dreapta lui. Era atât de înapt pe lângă cei 164 de  cm ai mei!!! Eram prea mică pe lângă el. Ajunși la mașină mi-o arătă.
- Frumoasă. Ai grijă de ea. Mai vorbim, mă suni dacă mai e nevoie de ceva la plan.
- Mi-a făcut plăcere! Ai grijă de tine!

Și am plecat. A fost drăguț să petrec timp cu el, el e drăguț. Gata, Mira. Nu se uită el la tine, prostuțo, mi-am spus. Chiar așa, nu se uită la mine. Gândul îmi rămase la el.