Ultima iubire

Capitolul VII

Da? Răspund eu curioasă.
- Hei!
- Scuză-mă, nu te-am mai sunat să discutăm despre proiect, e totul ok? Mai avem ceva de făcut la el?
-Ăă, păi... se bâlbâi el.
- Dacă nu, te ajut când mă întorc în oraș...
- Defapt nu de asta te-am sunat... și făcu o pauză.
Ligia auzea ce vorbeam, se opri din pilit unghiile.
-Dar? Ata e bună! Dacă nu de-asta m-a sunat, atunci de ce?
- Ai vrea să ieșim la un suc?
- Ăă, să vorbim despre proiect? Întreb eu.
- Nu, doar să mai vorbim. Asta voia el?! Hmm!
- Da, te anunț când revin în oraș.
- Aș vrea acum seara, pot să vin să te iau și să mergem într-un loc frumos. Oouuu...chiar spusese el asta?
- Ăă...păi... încercam să găsesc o scuză... sunt la unghii acum și nu pot, pricum e târziu, până termin...e târziu totuși.
Nu spusese nimic, s-a suparat. Bravo, Mira!
- Ok. O lăsăm pe altă dată. Scuze de deranj.
- Nicio problemă, vorbim.
A închis. Inima îmi bătea nebunește. De ce ? Eram șocată! Nu mă așteptam să îmi spună asta. Unde la suc? În sătucul meu e un bar doar, nu e un loc potrivit. Să merg cu el cu mașina? O fi de încredere? Așa pare. Ce proastă sunt! Credeam că vrea să vorbim despre proiect... atâtea întrebări îmi invadau mintea.
Știam că nu se aștepta să îl refuz. L-am suparat?
Îi scriu repede un mesaj. " Ne vedem curând. Te rog nu te supăra că nu pot în seara asta" .
Îmi răspunde sec "ok". Ok? Ok? Îi scriu înapoi ca să mă asigur: " ești sigur?" Să pun un emoticon? Un pupic? Poate îl îmbunez... am pus unul.
"Da" îmi răspunde, sec.
Ligia nu mai contenea cu întrebările, așa că îi povestisem despre el.
- Poate doar vrea să bem un suc amical. Mă gândesc eu la prea multe...

Din perspectiva lui Alexandru:

Ria a spus să fac ceva. Am făcut, am invitat-o la suc, dar m-a refuzat. Mă tot ignoră, am supărat-o cu ceva...nu stiu cu ce. Of, nu vreau să fie supărată pe mine. Nu știu cum să mă comport, nu vreau să o presez, dar îmi place.  Sper ca luni, când se întoarce, să nu mă mai refuze. Sper din tot sufletul.
Ziele treceau greu, mă gândeam la ea mereu, dar nu i-am scris. Nu îmi place să vorbeac cu cineva prin mesaje.  Știam că ea nu o să îmi scrie...

Din perspectiva Mirei

Ria s-a bucurat pentru mine și m-a întrebat despre Alexandru:
- Cum vă înțelegeți?
- Nu prea am apucat să îl cunosc.
- Îți place?
-Mmm, sper ca da.
- Are nevoie de tine, de mult are nevoie de o fată ca tine în viața lui. O să vezi. O să fie diferit de ce ai trăit până acum. Te va iubi sincer.
- Nu prea mai am încredere... și nici nu aveam, am fost dezamăgită de prea multe ori.
- Dă-i o șansă, Mira!
- Sper să merite.

Voiam ca următorul bărbat din viața mea să fie ultimul. Eram genul de persoană implicată în relație, gata să renunț la orice din iubire. Îmi amintesc de el, îl cunoscusem în prima zi de școală. A adus-o pe sora lui. Părea misterios, eram interesată de el. Dar niciodată nu vorbisem  cu el. Oh, ba da... o făcusem, însă foarte puțin. Participase la o ședință cu părinții, probabil părinții lui fiind ocupați. Butona telefonul, mă scotea din minți că făcea asta. Adică, hello! Puțin respect se poate?  Apoi îmi amintesc că am rugat-o pe mama lui să ne ducă la un spectacol, dar aceasta fusese ocupată așa că îl trimise pe Alexandru. Eram fericită, dar nu am lăsat să se vadă asta.
- Alexandra, tu mergi cu fratele tău și cu colegii, iar eu cu Marie și ceilalți copii. Marie era colega mea, o altă învățătoare.
- Nu, nici vorbă! Și eu vin cu dumneavostră.
Sora lui venise cu mine. Mă preferase. Drumul era de 5 minute cu mașina, dar erau mulți copii, așa că am mers cu mai mulți părinți.
- Mulțumesc! I-am spus și i-am zâmbit... cred că vreo câteva secunde. Observasem că se uita speriat la mine. Ă, cred că am exagerat cu zâmbetul, totusi, eram doar învățătoarea surorii lui. Thee, Mira!!! Și mai era și Silviu în peisaj la vremea aceea.
Tot el i-a dus și inapoi pe copii. Ne așteptase, vreo două ore stătuse după noi, sper că nu mă înjura...prea tare.
După ziua aia speram să mă caute, însă nu o făcuse.