Viața de criminal/Creepypasta

Dublă personalitate

Am deschis ușa și am fugit. Am iesit din conac și am fugit în pădure...

Eram obosită și speriată. M-am așezat la baza unui copac. Am stat câteva minute să mă odihnesc, apoi m-am ridicat. Se întunecă și nu pot rămâne în pădure. Am căutat drumul către conac cu gândul ca Toby s-a calmat cât am fost eu plecată.
Merg rapid printre copaci, încercând să găsesc drumul către conac dar mă pierdusem.....
Mi-am adus aminte ca am telefonul la mine, dar pe cine puteam să sun. Ceilalți nu au telefoane, iar în pădurea asta nici măcar nu e semnal....
Țin telefonul în mână și mă așez lângă un copac. Telefonul începe să tremure iar ecranul se face brusc verde. Mă sperii și las telefonul jos. Văd cum ies mii de pixeli din telefonul meu iar lângă mine apare un băiat blond îmbrăcat în haine verzi. L-am recunoscut imediat. Era Ben...

Ben: Ce faci aici?
Sara:  Am ieșit la plimbare și m-am pierdut. Tu cum ai ieșit din telefonul meu?
Ben: Ai uitat ca sunt un virus?
Sara: A, da.......Oricum, ce cauți aici?
Ben: Slender a văzut ca ai dispărut și ne-a trimis să te căutăm.
Sara: E și Toby cu voi? *mă uit speriata la el*
Ben: Da. Era îngrijorat pentru tine...
Sara: Vă minte! Mă urăște. Din cauza lui am fugit. Am vrut să mă omoare!
Ben: Aaa...De asta ai plecat. Slender nu ti-a spus?
Sara: Ce?
Ben: Toby e bipolar. Plus ca are schizofrenie și C.I.P.A....
Sara: C.I.P.A?
Ben: Da. Nu poate simți durerea fizica. Dar îl afectează psihic...Oricum, e destul de dificil....adică, acum zâmbește și e vesel, iar în secunda următoare e nervos sau trist...
Sara: Înțeleg...
Ben: Bine. Acum hai! *mă trage de mana și mergem la conac*

Slender: Sara! Pe unde ai umblat?
Sara: De ce v-ati îngrijorat așa?
Slender: Nu suntem singurii criminali din pădurea asta iar tu nu ști sa te aperi.
Sara: Eu d-*nu apuc să zic că Toby sare pe mine și mă îmbrățișează strâns*
Toby: Sara!
Sara: Stai ca mă omori!

Toby îmi da drumul și se uita la mine. Se incruntă brusc.

Toby: Ce te-a apucat de ai fugit așa?!
Sara: Ce m-a apucat? Tu ai vrut să mă omori...
Toby: Scuze....
Sara: E ok.....Cred.....

Plec de lângă ceilalți și merg în cameră.  Îmi era puțin frica...Toby era instabil și ar putea ușor sa mă omoare în somn....Cred totuși ca o sa îi dau o șansă....
Mă întind în pat și mă uit pe tavan. Aud ușă, care se deschise ușor. Mă uit și îl văd pe Toby intrând în cameră...

*Toby pov*

După ce a fugit Sara, m-am simțit vinovat. A fugit din vina mea....Nu mă pot controla și îmi e frica că o pot răni...
Intru în camera și o văd stand în pat. Se uita la mine puțin nesigură. Sigur ceilalți i-au spus despre bipolaritatea mea...Nu e vina mea. Mă străduiesc să mă comport normal, dar...îmi e greu...Mai ales când sunt nervos și îmi tipă în cap vocile alea enervante...

Merg lângă peretele unde îmi țin armele și îmi las topoarele în suport. Mă așez în pat și îmi dau ochelarii jos. Pun mana pe masca și mă gândesc dacă sa o dau jos sau nu....Nu vreau sa se sperie iar...rana mea e destul de urâtă.....

*Sara pov*

Văd ca își lasă topoarele și se așează. Își da jos ochelarii și pune mana pe masca. Rămâne nehotărât și privește în gol.

Sara: Ești bine?
Toby: Da...Doar...îmi e frica sa nu te speri...
Sara: De ce sa mă speri? Nu îmi spune ca ai și tu un zâmbet ca Jeff...
Toby: Zâmbetul lui te sperie?
Sara: Nu. E puțin ciudat dar nu îmi e frica de el....Cel puțin nu de asta...
Toby: Deci...promiți sa nu te speri?
Sara: Da...

Toby își da masca jos, lăsând la vedere o rana destul de urâtă...Era un fel de gaura in obraz. Zambesc slab pentru a părea ca nu mă deranjează. Defapt, chiar nu mă deranja...Nu era chiar atât de rău...

Sara: De asta porti masca? Nu e cine știe ce...
Toby: Spui asta doar ca sa mă simt bine...
Sara: Ba nu. Chiar nu e așa rău....Dar ce ai pățit?
Toby: O sa mă crezi un ciudat...
Sara: Spune!
Toby: Cred ca ceilalți ti-au zis deja despre boala mea....
Sara: Sindromul C.I.P.A? Da, Ben mi-a povestit. Nu poți simți durerea.
Toby: Pe cea fizica, nu. Dar o simt pe cea psihică și e mult mai rea...Când eram mai mic, toți mă considerau un ciudat din cauza asta. Ei îmi povesteau despre durere iar eu nu înțelegeam..Așa cum nu înțeleg nici acum...Așa ca am încercat sa mă rănesc în speranța că voi simți durere și voi fi la fel ca ceilalți.
Sara: Și ti-ai făcut aia doar pentru a fi ca ceilalți? Asta e o prostie...
Toby: Stiu....
Sara: Ști....E groaznic sa ai o boală....Dar e tare sa fi diferit. Mi-am dorit toată viața sa fiu diferita față de ceilalți. Sa fi normal e destul de plictisitor...
Toby: Dar tu nu ești normală....Tu esti pe jumătate lup.
Sara: Nu am fost așa mereu..
Toby: Oh...
Sara: Cred ca ar trebui să ne culcam. E destul de târziu...
Toby: Ai dreptate...Noapte buna !
Sara: Noapte buna!

*Toby pov*

Mă bucur ca mă înțelege. Văd ca a adormit. Vocile încep sa vorbească iar...

Vocea 1 (voc ): Ce se întâmplă cu tine?
Voc 2 : Devi moale! Fata asta se joaca cu mintea ta!
Voc 3: Scapă de ea!
Toby: Nu pot...Ea ma înțelege. E prietena mea....
Voc 1: Prietenă?! Tu nu ai prieteni!
Voc 2: Omoară-o! 
Toby: Nu!
Voc 3: Fa-o! Omoară-o! Altfel o sa ai tu de suferit...
Voc 2: Omoară-o acum!
Toby: Nu pot...Nu vreau!
Toate vocile: Omoară-o! E victima ta! Omoară-o!
Toby: Tăceți!
Voc 1: Noi te-am avertizat...

O durere cumplita de cap mă apuca brusc. Eu nu pot simți durerea fizica dar asta e dată de voci. Îmi pun mâinile la cap și mă inghemuiesc.

Toby: Stop!
Toate vocile : Omoară-o! Omoară-o! Omoară-o!

Nu mai suportam durerea. Simțeam ca o sa îmi explodeze capul...
Mă ridic din pat și îmi iau toporul. Mă apropii de Sara. Ridic toporul, gata de ai tăia gâtul.....
Toby: Scuze Sara..........