Ma uit acum cu nostalgie la copii de pe strazi, ce rasasete, ce joaca...o, copilarie... Am aproape 17 ani si anii mei de copil s-au stins ca o lumanare. Copilul inocent din zilele de vara a disparut sau l-am facut sa dispara? Nu stiu...cei drept pare amuzant, acum, felul in care ma jucam... In zilele calduroase de vara in care soarele pe cer radea luminanad fiecare particula, eu ma imbracam in rochiile mamei si deveneam regina regatului imaginar. Ce castele si ce printi frumosi! Anii au trecut ,insa, peste gandirea mea copilareasca si totul in mintea mea a inceput sa capete forme si culori mult mai diferite, viata avand mai multe noante serioase.
Ma uit spre camera cu jucarii si fiecare are parca o amintire ca un filmulet ce nu il pot sterge din cap...fiecare are povestea lui si jocul in care era personaj bun sau rau. Serialele cu eroi au luat locul desenelor animate, dar parca lumea aceea din trecut ma atrage mereu si pentru o ora sau doua ma transform in copilul ce abia astepta sa vada un nou episod din desenul preferat.
Sunt fericita ca am pastrat o parte din mine copil deoarece ma duc acolo de fiecare data cand ma simt singura sau cand intampin greutati. Sa nu se inteleaga gresit, eu ma duc acolo ,in sfera mea imagintiva, doar pentru a-mi aduna in liniste gandurile.
Macar o data intr-o luna intorceti-va acolo!
CITEȘTI
Mântuiri
FantasyPovesti sau pur și simplu ce îmi trece prin cap! P.S Uneori pot avea legătură.
