"Pentru tine,
Cu cât mă gândesc mai mult la tot ceea ce simt sau cel puţin am simţit, îmi dau seama că mă aflu într-o întunecată mare de gânduri pierdute şi trăiri confuze, care nu îmi dau absolut nimic de înţeles. Mă învârt între dorinţa de a putea simţi ce altă dată m-ar fi omorât; şi dorinţa de a pune capăt nesfârşitelor trăiri, ce nu mi-au adus niciodată nimic. Mă învârt într-un abis plin de confuzie, ce îmi opreşte inima să bată, în clipa în care nu mă pot gândi la nimic.
Sunt confuză, dar ştii de ce?
Şi eu mă întreb ades "de ce", dar atunci când îmi închid ochii şi îmi dau seama că în loc de doi ochi întunecaţi, lipsiţi de empatie, mintea îmi născoceşte imaginea unor ochi verzi, blânzi, plin de speranţă, care îmi încălzesc sufletul de bucurie, îmi dau seama că tu te stingi uşor din mintea mea, te pierzi uşor în gândul meu, fără ca eu să conştientizez asta. Zâmbetul tău, vocea ta, felul în care îţi fixai privirea într-un anumit, toate astea îmi sunt străine, se simt ca şi cum nimic din toate astea nu mi-ar fi umplut mintea până acum ceva vreme.
Nu ştiu ce simt, tu ce simţi?
Intensitatea sentimentelor s-a diminuat uşor, odată cu trecerea timpului, şi a impactului băiatului cu ochi verzi, ce mi-a provocat mai multă suferinţă decât niciodată, dar ştii ce e ciudat?! Mă simt în siguranţă în preajma lui, mă simt liberă şi ochii îmi zâmbesc, pentru că niciodată nu mi-am putut ascunde sentimentele în faţa lui, pe când tot ce am simţit pentru tine... a fost în zadar. A fost doar o născocire a minţii mele bolnave, ce mă implora să îţi spun, să îţi arăt ce simt pentru tine... Am dat greş, pentru că de fiecare dată când mă apropiam de tine, inima îmi bătea nebuneşte în piept, iar gura devenea uscată şi nu puteam scoate niciun amărât de cuvât, nimic. Pe când tot ce simt pentru el... e diferit, e ciudat, e liniştitor, e sufocant, mă omoară, dar mă face să cred că trăiesc, dincolo de lumea mea imaginară, în care tu erai totul pentru mine. Mă simt liberă, trăiesc şi ştiu că şi el, în adâncul sufletului său are o umbră a unor sentimente, pe care încearcă să le ascundă, epntru că şi lui, ca şi mie, îi e teamă. Îi e teamă de o posibilă dezamăgire, de suferinţă şi de apariţia zilelor în care totul se întunecă. Şi asta îmi umple inima de extaz, şi ştii de ce? Pentru că oricât de mult ar crede cei din jur că suntem nepotriviţi şi incapabili de a menţine ceea ce simţim, suntem aici, atât de schimbaţi şi de asemănători, arătând că din ură se poate naşte ceva.
Mă opresc din a mă mai gândi la orice îmi aduce aminte de tine, împing toate amintirile şi tot ce mintea mi-a născocit până în acest moment într-un loc îndepărtat din sufletul meu, ascund tot într-un seif lipsit de notorietate şi îl închid cu o cheie imaginară pe care o să i-o dau lui, ca să nu mai poată ajunge niciodată în mâinile mele. Uit oice mic detaliu care mi-a făcut ziua mai bună, uit micile zâmbete pe care mi le arătai rar. Te uit pe tine, pentru că ştiu că-i în zadar, iar în clipa în care mă voi trezi singură într-o mare de necunoscuţi să îl pot lua pe el de mână şi să îi zâmbesc scurt, fără a mă gândi că el nu eşti "tu".Asta mă face să zâmbesc, să cred că şi eu voi fi bine, cel puţin pentru o perioasă scurtă de timp.
O să îmi lipseşti, dar o să trec peste, o să uit şi o să te păstrez în gândul meu, în seiful îndepărtat din sufletul meu, de care nu se va atinge nimeni, PROMIT! Nici măcar el. Dar ştii ce e ciudat?! Că s-a întors, la dracu'! S-a întors pentru a-mi şterge rănile, pentru a mă iubi într-un mod nebunesc pe care nici eu nu îl înţeleg. Nu mă priveşte ca şi cum aş fi o epavă. Îmi vindecă rănile, suflând peste ele toată dragostea de care am nevoie. Acum că stau să mă gândesc, nu ţi-am povestit, până acum, despre el. Nu ştiu ce aş putea spune, doar că l-am cunoscut atunci când mă aşteptam mai puţin, atunci când îmi vărsam lacrimile amare pentru tine. M-a ridicat, m-a ţinut în braţe, doar pentru a-mi da drumul, o secundă mai târziu. Atunci am conştientizat cine el cu adevărat. A plecat. m trecut prin iad, doar pentru a mă obişnui cu el, căci abia atunci mi-am dat seama că nu tu eşti cel pe care îl căutam, ci el. S-a întors. Cu un zâmbet palid, lipsit de lumină şi cu ochii trişti. M-a prins de braţ şi m-a ridicat- Mi-a bandajat inima rănită şi mi-a sărutat, pe rând, încheieturile. M-a privit cu ochii lui mari şi luminoşi şi mi-a promis că nu va pleca.
Tu ai fi făcut asta? Ştiu sigur că nu. Pentru că ai făcut-o deja.
Nu îţi mai spun să citeşti printre rânduri, pentru că-i de prisos.
Eu."
