Capitolul 14: Lovituri finale

14K 888 107
                                    

Capitolul paisprezece ,,Lovituri finale"

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Capitolul paisprezece
,,Lovituri finale"

,,Lasă-mă să te duc printre conexiunea noastră

Vei vedea lumea pe care ai adus-o la viață."

      Suspin îndurerată atunci când îmi manevrează trupul ca pe cel al unei marionete și ajung din nou îl salonul în care mi-am petrecut ultimele ore, iar spatele meu face contact dur cu unul dintre pereții acestuia. Nici nu apuc să îmi redeschid ochii, căci în urma impactului mi i-am închis din nou din cauza fricii, iar statura indimidantă a lui Alessandro mă acaparează complet. Înălțimea sa o depășește cu mult pe a mea și acum, privindu-mă de sus, țintă în ochi, cu răceală, îmi provoacă un tremur cumplit ce mă atinge până în adâncul sufletului. Îi simt degetele trasând ușor conturul maxilarului meu și inima mi se oprește din bătut atunci când își mută atingerea brusc pe buzele mele.

  — Spune, mia bella, câți ți-au mai sărutat buzele? mă întreabă dur și îi simt trupul cum se încordează și mai mult. Degetele sale lasă dâre de foc în urma fiecărei atingeri, însă îmi părăsesc pielea după ce termină de rostit cuvintele și îmi prinde talia în palmele sale, lipindu-mi șoldurile de ale lui. Câtor te-ai mai dăruit după ce ai fugit de lângă mine? Câți ți-au mai ascultat suspinele de plăcere? Sub câți ai mai gemut? Vocea sa devine distorsionată din cauza furiei la final și îmi țipă cuvintele în față, iar apoi își ridică pumnul, izbindu-l cu putere de peretele din spatele meu, aproape de capul meu.

      Tresar îngrozită și îmi deschid buzele, vrând să țip din cauza șocului și a tuturor sentimentelor acumulate în ultimele minute de când m-am reîntâlnit cu Alessandro, însă gura mea este acoperită de a lui până să apuc să mai am vreo reacție. Sărutul este apăsat și plin de dominație din partea sa, vrând parcă să îmi arate că, și după atâția ani, tot el deține controlul. Că tot el este cel care domină și cel căruia eu trebuie să mă supun și să îi urmez ordinele, iar în momentul de față sunt mai vulnerabilă ca oricând. Mintea și simțurile mele au luat-o razna, nu mai pot gândi logic și simt cum mă topesc sub atingerea sa, dar și cum mă prăbușesc într-un abis înghețat de teamă pentru că se află lângă mine și pentru că știu că îmi poate face orice. Pentru că știu de ce este în stare și pentru că știu că dorința de a mă face să plătesc pentru că am fugit de lângă el, de a se răzbuna, arde mocnit în interiorul inimii sale împietrite.

      Buzele mele rămân în aceeași poziție, fără să se miște, căci tot ce se întâmplă, toate sentimentele care m-au acaparat și toate trăirile sunt mult prea mult pentru mine și trupul meu slăbit. Nu pot face față atâtor lovituri și presiuni, iar faptul că se află lângă mine îmi era de ajuns, însă universul a avut și de această dată alte planuri pentru mine și m-a aruncat în mijlocul unei furtuni dezlănțuite, din care știu că nu voi ieși neafectată, atât din punct de vedere psihic, cât și fizic.

Fugind de destin - FINALIZATĂUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum