FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul treizeci și șapte ,,La înălțime"
Regăsirea, partea a II- a
,,Îti voi spune ce gândesc, îmi vei asculta gândurile,
Deci îmi poti vedea viziunea, nu te vei rătăci niciodată."
— Mai avem mult, tati? întreabă Rosella pentru a mia oară în ultimele câteva minute, iar buzele lui Alessandro se ridică într-un zâmbet ușor din cauza nerăbdării fiicei sale, în timp ce Moreno pufnește și își încrucișează brațele la piept.
El a fost întotdeauna o fire mai răbdătoare, cu nervi de oțel, aș putea spune, la fel ca tatăl său, căci atunci când este acaparat de furie durează mult până ca demonii din interiorul său să fie eliberați. Dar atunci când sunt lăsați liberi se dezlănțuie iadul pe pământ, de-a dreptul. Am trăit astfel de clipe de groază, clipe la care am fost părtașă sau clipe la care doar am asistat dintr-un colț îndepărtat, fiindu-mi frică să fac și cea mai mică mișcare. Iar cum îmi este teamă ca Moreno să nu moștenească și acest lucru de la el. Ar fi cumplit ca la rându-i să urmeze acest curs în ceea ce privește furia și o voce din mintea mea îmi spune că nu aș putea schimba acest lucru. Însă îl pot împiedica să se întâmple, dar până atunci trebuie să îl împiedic să-mi ia copiii de lângă mine și să aflu spre ce destinație ne îndreptăm acum.
— Încetează, Rosa, îi răspunse fratele ei și se priviră urât timp de câteva secunde.
— E ușor pentru tine să vorbești, mârâi de-a dreptul spre el, tu știi unde mergem, continuă și se foi în scaunul din piele al mașinii ce ne conduce către o destinație necunoscută mie și fiicei mele.
— Bineînțeles că știu, sări imediat, doar sunt unul dintre bărbații familiei, zise cu o atitudine superioară ei, iar eu râd înfundat, nevrând ca Rosa să mă audă.
Îmi place atât de mult să le urmăresc micile discuții în care vor să pară răi. Îmi place atât de mult să fiu lângă ei, să petrecem timp împreună și să ne facem amintiri memorabile.
Până acum, aveam amintiri de familie, așa cum numisem ceea ce constituiam eu și gemenii, doar noi trei și nimeni altcineva, însă acum se scriu noi momente de neuitat, dar nu la fel ca-n trecut, ci diferit. Nu mai suntem trei persoane, ci patru. O familie completă, ne-am putea numi, am putea părea în ochii lumii, un echilibru perfect, însă, în esență, în acea parte nevăzută de restul, suntem total diferiți. Nu știu dacă vom putea forma vreodată o familie perfectă sau măcar o familie normală, în care să încercăm să ne înțelegem reciproc, căci în viețile noastre nu a mai rămas nimic neatins de lumea lui, de răutate, de dorința în permanență creștere pentru bani și de trecut.
