FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul treizeci și doi ,,Greșeli pătate cu sânge"
Petrecerea, partea a II- a
,,Voi cădea printre fisuri
Cu amintirile a tot ceea ce sunt."
Îmi împreunez palmele și respir greu, prinzându-mi buza de jos între dinți din cauza agitației ce s-a instalat în corpul meu. Privesc în toate direcțiile, în căutarea unei persoane ce m-ar putea prinde în fapt, stricându-mi astfel planurile, însă se pare că, de această dată, destinul pare a fi de partea mea și niciun chip nu mi se arată în cale. O ușă metalică este cea care anunță finalul coridorului pe care merg de ceva timp și am o reticență adâncă în ceea ce privește deschiderea acesteia.
Mintea îmi este împărțită între dorința de a trece pragul către grădina din spatele hotelului, iar cealaltă parte strigă să mă întorc, căci îmi voi regreta alegerea. Inspir profund și nu-mi mai analizez încă o dată alegerea, depunând presiune asupra clanței, deschizând bucata de metal ce mă desparte de bărbatul care a reapărut brusc în viața mea. Câteva felinare amplasate în spațiul infinit luminează locul, putând astfel să-i conturez cu privirea silueta. Stă cu spatele către locul în care mă aflu, iar razele lunii cad asupra sa, făcându-i părul ce ajunge până deasupra umerilor să pară pictat în valuri cu stele de pe cerul înegurat.
— Ești aici, spun ca o constatare, chiar dacă în adâncul sufletului meu îmi doream să nu fi venit.
Se întoarse către mine atunci când îmi auzi vocea, iar ochii săi sclipiră la vederea mea. Se apropie cu pași mari de mine, făcându-mi inima să bată nebunește și să vreau să mă depărtez de el, însă rămân în loc, susținându-i privirea.
— Nu aș fi putut rata această ocazie, nu când mi-a fost așa dor de tine, spuse și îmi trecu o șuviță după ureche, apropiindu-și chipul tot mai mult de al meu.
— Riccardo, șoptesc și îmi pun palmele pe abdomenul, vrând să-l fac să pună distanță între corpurile noastre și evitând în ultimul moment ca buzele noastre să se atingă.
Totul s-a întâmplat atât de rapid, încât abia îmi pot da seama cum de am avut timp să reacționez și îmi mulțumesc în gând că am reușit să evit într-o clipă neînsemnată ca acțiunea pe care a inițiat-o să se realizeze. Îl privesc în ochi cu uimire și furie, în timp ce furia crește tot mai mult în corpul meu și îmi dau seama că a interpretat total greșit motivul pentru care l-am chemat aici. Nu am avut nicio intenție de acest gen, ci doar am vrut să clarific niște lucruri, dar intențiile mele au fost înțeles greșit.
— Ce a fost asta, Ric? spun cuprinsă de repulsie, folosind din pură neatenție porecla pe care i-o pusesem în vremea adolescenței și mă dau câțiva pași în lateral, încercând să adopt o postură rigidă ce se denote exact starea mea interioară.
