Greșeala care mi-a adus fericirea

L'inspection

   Ziua inspecției...uhhh! Deși mă pricep de minune la franceză *o moștenesc pe mama* , am emoții. O cunosc pe dna inspector de la concursurile Delf și știu că este cam exigentă.

  Mi-am aranjat părul elegant, m-am îmbrăcat în cămașă cu sacou și pantaloni negri, arătam minunat.

  Mă asigur că toți colegii mei prezenți au manuale și mă așez emoționată în bancă. Îmi verific telefonul și apoi îl așez în buzunarul din spatele jeanșilor.
Vine mama și ne spune să fim relaxați că totul va fi bine, iar proful de sport...mereu trebuie să aibă cuvânt:

- Tout est compris?
  Iar mama să întrețină:
- Est compris!

  Așteptăm să începem odată... și așteptăm... și așteptăm, iar dna inspector a avut bunăvoința să vină pe la jumătatea orei, dar nah, nu comentăm nimic.

- Bonjour mesdames!
- Bonjour!

Colega de bancă:

- Ce trebuia să zic?
- C'est moi! Les absents sont:...
- A...ok!

  Of, Doamne...

  Începe mama:

- Comment ça va?

  Evident că ceilalți nu au înțeles și a trebuit să răspund eu...

- Très bien! Vous?
- Très bien, merci! Qui est l'élève au travail?

*Îi fac semn colegei mele de serviciu*

- Ăă...C'est moi! Les(intervin eu:TACI!)
- Qui sont les absents?

Intervin din nou în șoaptă:

- Zi mă! Les absents sont...
- Ăăă... Les absents sont: x, y, z, w, q, p și k.
- Merci, assies-toi!

  Eu în șoaptă:

- Stai jos, mă!
  O abordez pe mama:
- Beaucoup des absents...
- Oui, beaucoup, beaucoup!

  Ora a decurs normal, până la un punct când a trebuit să ies la tablă și să scriu un  text...uitasem de telefonul pe care îl aveam la spate, iar mama  a venit și mi l-a luat: 

- Se confiscă!

  Nu mă mai puteam concentra la nimic! Mă bâlbâiam! Atunci mi-am dat seama că ar fi putut să vadă dna inspector și să o tragă pe mama la răspundere că nu a aplicat regulamentul acela cu telefoanele puse într-o cutie...o pierdere de vreme...

  Per total a ieșit foarte bine; eu am răspuns cât toți la un loc, eh! era de așteptat. Mă duc să mă schimb în ceva mai lejer, iar în drum spre baie mă întâlnesc cu Jay care mă abordează:

- Hei, cum a fost la inspecție?
- A fost bine, foarte bine!
- Foarte bine!

  Am fost impresionată că m-a întrebat de inspecție având în vedere că a însemnat mult pentru mine această inspecție.

  Mi-am luat o rochiță lejeră, înflorată, mi-am dat cu cremă autobronzantă, pentru că nu avusesem timp să ajung pe la piscină să-mi fac un bronz, iar crema aceea era cu extract de ciocolată și vanilie și mirosea în tot liceul a ciocolată și vanilie. Yummy!

După cum spusesem, am îndepărtat-o pe Maria și azi a venit și mi-a cerut socoteală că de ce nu mai vorbesc cu ea, i-am răspuns obiectiv, diplomat, clar și răspicat:" Prezența ta în preajma mea mă irită." și a plecat.

Eram disperată că nu aveam telefon. Privesc amărâtă pe geam și văd cum mama pleacă cu dna inspector nu știu unde, dar departe... Pfoaaaaa!!!!!
"Plâng", mă vaiet, jelesc, iar într-un final îmi vine o idee*mă duc să-i cer ajutorul femeii de serviciu, ca să vorbească ea cu altă profesoară să se ducă să-l ia*, nu aveam de pe ce să sun, să intru pe Instagram.

  Eram în clasă și Maria mânca înghețată și se juca cu Jay și el nu avea chef de ea, venise să vorbească cu mine, iar ființa asta... oribilă aruncă cu înghețata pe el... Îi mânjește tricoul de înghețată și apoi vine:

- Ah! Îmi pare rău! Vino să te șterg!
Jay ia șervețelul din mâna Mariei și se șterge singur. Vine la geam și mă abordează:

- Ce faci, 'ei!
- SUNT DISPERATĂ!
- De ce? Ce pățiși?
- Mi-a luat mami telefonul!
- De ce?
- Îl țineam la spatele jeanșilor în timpul inspecției...

Vine Maria și-l întreabă pe Jay:

- Vrei ciocolată?
- Nu!
- Deschide gura!

Jay face cum îi spune și intervin:

- Nu ți-o faci de nevastă?
- Ce zice, mă, asta?
- 'ei, tu vrei să te bat?
- Nu!
  Pleacă și îmi spune:
- Mă contactezi...
- De pe ce?! Auzi! Dă-mi și mie telefonul tău să intru pe Instagram, te roooog!

  Și s-a dus..., dar o aud pe Maria adresându-se lui Jay:

- Nu mă pupi că ți-am dat ciocolată?
  Și nu știu ce i-a mai zis Jay...

  O caut pe femeia de serviciu și o rog să se grăbească că nu mai rezist fără telefon și în husa lui aveam și banii de mâncare...

  Am avut o oră liberă și am ieșit toți în curtea liceului și am făcut poze ca de final de an școlar. Suntem așa drăguți în poze. Awwww!

  Iese Jay afară, în pauză, îl văd cam nostalgic, cam melancolic, cam abătut... Îl abordez, deși e împreună cu George, nici nu mă incomodează prezența lui, însă se retrage când vede că sunt interesată de starea lui Jay:

- Ce ai? De ce ești trist?
- Păăi...
- Addaaaa!!!
- Daaaa!!! AAAA!! TELEFONUL MEU!!! DOAMNEEEE!!! CE DOR MI-A FOST DE TINE! IARTĂ-MĂ!!! VĂ MULȚUMESC MULT!!!! SĂRU'MÂNA!
- Mi-am recuperat telefonul!!!! continuă... De ce ești supărat?
- Păi, mi-a luat directoarea boxa... Și vine week-end-ul..
- Păi, nu știu dacă mai vine mama azi și dacă vine...ajunge pe la 4... Vorbește cu femeia de serviciu să o ia de la secretariat sau din biroul ei, vrei să vorbesc eu pentru tine?
- Hai să mergem amândoi!
  Eu eram super fericitaa că-mi recuperasem telefonul: intru pe Messenger, Instagram, Facebook etc.

- Sărut mâna! Îl ajutați și pe băiatul ăsta cu ceva?
- Cu ce?
- Păi, uitați, dna director i-a luat boxa și el va trebui să plece și vrea să asculte și el muzică în week-end, haideți că e băiat cuminte el defel, l-a prins dna în flagrant.
- Hai că mă duc să o iau! Haideți să o luăm copii!
- Vezi, Jay, s-a rezolvat!
- Merci, mult!

- Nu mai sta așa aproape de mine că ne văd camerele! *Mereu făceam aluzie la camere când ne întâlneam, a rămas o iritație, o mustrare.*
- Da, da...
- Poftim, băiatule!
- Mulțumesc frumos, vă rămân dator!
- Lasă, lasă! Să fii cuminte, să fii iubit de Adda! SĂ...
- Are iubită! Are cine să-l iubească!
Jay nu a spus nimic la replica asta...
- shhh!
- Saru' mâna!

- Îți sunt dator ție, 'ei!
- Stai, măi, liniștit! Îmi place să ajut când am ocazia.

   Mă conduce până afară și mai stă până intră la oră. Maria ne vede și se uită cu invidie la mine. Mă satisface că îi stârnesc asemenea sentimente, reacții.

  Văd cum cineva foarte cunoscut se îndreaptă spre mine. Era Alex!