Thalia Herrison I

Capitolul 11.

       In care o armata de pudeli vor sa ne manance 

''Imi pare rau,n-am stiut.''se scuza Percy rusinat.Vorbele surorii sale l-au lovit in inima,si se simtea foarte prost.

''Acum stii,asa ca fi recunoscator!''spuse Aqua,stergandu-si cateva lacrimi si plecand.''Noapte buna!''ne ura incet,intrand in cortul fetelor.

Dupa plecarea ei,n-am scos o vorba timp de cateva minute bune,si linistea apasatoare deja ma deranja.Mi-era jena sa incep o noua conversatia dar ma-m bucurat cand am vazut ca Grover a spart gheata.

''Haide,frate,nu fi suparat!''ii spusese lui,batandu-l prieteneste pe spate.Percy bombani ceva si Grover rase incet,incercand sa-l inveseleasca.

''Habar n-aveam ca Poseidon tine asa de mult la mine.Am fost un nerecunoscator,un nesabuit,un...''

''N-o sa te ajute cu nimic daca te tot insulti singuri.''ii spun iar el tace.''Mai bine te-ai gandi la cum ajungem in Los Angeles.''sugerez eu.

''Da,trebuie sa ne grabim.Dar mai intai,sa trimitem un mesaj Iris.''zice Grover si ii dau dreptate.Iris era zeita curcubeului si,da aruncai o drahma in apa si spuneai unde vrei sa fie transmis mesajul puteai vorbi cu cei de acolo.Era foarte tare.Am scos o drahma din buzunar,aruncand-o in raul de langa noi.

''O,zeita Iris,accepta ofranda noastra!''spun si in apa aparu imediat un curcubeu.''Chiron,Tabara Semizeilor''bolborosesc destinatia si ii vad imaginea lui Chiron,centaurul,care juca poker cu Domnul D.

''Buna seara,Chiron.Buna,Domnule D!''ii salut bucuroasa ca-i revad dupa aproape trei zile.

''Buna Thalia,Grover si Percy sunt acolo?''ma intreaba apropiandu-se de ecranul mesajului.

''Desigur,nu i-am pierdut pe drum.''spun si el rade apoi ma priveste cu ochii lui caprui si intelepti,care acum aratau ingrijorati.

''Foarte bine.Foarte bine.Ma bucur ca n-ati patit nimic''spune cu tristete in glas si se uita apoi in gol.

''Chiron,esti bine?S-a intamplat ceva?''il intreb ca de la profesor la elev.Eu si cu el ne cunoastem cu mult timp in urma de a afla ca sunt semizeu.Mi-a fost prima data vecin si avea uneori grija de mine.Apoi profesor de istorie,la scoala.Ne cunoastem de vreo sapte ani.

''A,nu.Sunt bine.Am...am avut niste probleme in tabara.''recunoaste abia vorbind.''Un monstru ne-a atacat,probabil tot de-al Meduzei,si granitele nu mai rezista mult.''spune si imi dau seama cat de grava e situatia.

''Rezidentii sunt bine?''intreb si parca am vazut cum se blocheaza.El este responsabil pentru ei,dar si ei il iubesc ca pe un tata.A fost mereu bun si rabdator cu noi,chiar daca eram incapatanati.Si el ne iubeste,in special pe cei care-l fac mandru(adica eu).

''Au luptat ca niste adevarati eroi si au fost cativa raniti.Si Clarisse e pe moarte.''imi zice si fac ochii mari cat cepele.Oricat de nesimtita ar fi Clarisse si oricat as ura-o,nu as suporta s-o vad murind.E o foarte buna luptatoare si are multi prieteni si frati care o iubesc nespus de mult.Sunt dusmana cu ea dar asa nu inseamna ca vreau sa omor,doar ca nu-mi place de personalitatea ei.Si ea seamana mult cu tatal ei,Ares,un increzut si un pampalau.Dar am ramas socata si m-am intristat brusc.

''Ce a patit?''

''A muscat-o monstrul si s-a dovedit a fi o muscatura cu otrava''zice inclestand dintii suparat.

''Otrava?Blestemata sa fie Meduza!Si ce-ar putea salva-o?''il intreb inca cu putina speranta.S-a incruntat putin,semn ca se gandeste,si apoi a oftat.

''Draga mea,nu prea este nimic de facut.'''imi spune si mi-am pus fata de mi-ai stricat ziua,iti multumesc!''Ar exista ceva,dar nu...e o idee prea nebuneasca.''spune din nou centaurul si mi-am ridicat privirea din pamant.