In ghearele umbrelor

III. Specială

Jace se intoarse cu o viteza fulgeratoare, si totusi, fuse prea tarziu. Umbra il apuca de gat si il arunca undeva in spatele Raisei care ramase incremenita. Ea scoase un tipat, insa corzile ei vocale refuzara sa scoata vreun sunet. O senzatie coplesitoare de uscaciune puse stapanire pe gatul ei, lasand-o fara grai. Umbra, o masa de substanta si energie pura, se apropie de Raisa, prinzand cu cat se apropia o forma umana si niste trasaturi cat de cat obisnuite.

Umbra o apuca pe Raisa de gat. Atingerea ei era una usoara si se simtea precum apa pe gatul ei uscat. Era o senzatie ciudata, sa ai apa atat de aproape dar sa nu poti face nimic, insa ea stia ca nu era ce parea a fi si ca atingerea Umbrei se simtea asa pentru a o aduce in pragul disperarii. Asta nu se va intampla, isi spuse Raisa, alungandu-si teama. Stia ca printre altele, Umbrele se hraneau cu teama.

- N-ai de gand sa cedezi, nu-i asa ? se auzi o voce sparta, venind dinspre Umbra.

Raisa isi inchise ochii, pe cand Umbra se apropie de fata ei. Nu voia sa-i vada chipul cu gauri in loc de ochi, cu buze albe aproape inexistente si cu o expresie demonica. Nu voia, insa Umbra ii cuprinse mintea cu Puterea sa si o obliga sa-si deschida ochii. Raisa simti cum furnicaturi ii trec pe sira spinarii si cum va ceda in favoarea fricii.
- Nu! Tipa ea, tremurand.
Forma demonica a Umbrei isi deschise gura, sorbind esenta vietii din ea. Raisa isi incorda maxilarul si simti cum lacrimile i se aduna in ochi, in timp ce energia ei era preluata de monstru. Simtea cum o cuprinde disperarea si incerca fara speranta sa se miste.

Apoi ceva straluci in fata ei, o stralucire violeta bine cunoscuta. Momentul urmator, Umbra se chirci de durere, eliberand-o pe Raisa din stransoare. Cu o senzatie coplesitoare de amorteala, fata se rostogoli cat mai departe de Umbra, lasandu-l pe Jace sa se ocupe de ea. Privi de departe ce se intampla, insa tot ce reusi sa capteze cu privirea era stralucirea metalica a unei lame, sange si o mazga neagra ce improsca iarba din jur arzand-o cu o flama albastra. Apoi auzi pasi alergand in directia ei, dar era mult prea obosita ca sa se miste. Se simtea vlaguita.
- Raisa, esti bine? se auzi vocea lui Jace. Raisa! Raspunde-mi !

Parea speriat. Vocea ii era tremuratoare, la fel ca bratele sale. Raisa isi deschise ochii, privindu-l lenesa, precum un copil care dorea sa fie lasat in pace. El rasufla usurat si asezandu-si o mana pe dupa genunchii ei si alta pe dupa umeri, o ridica in brate si porni inapoi spre Centrul de Antrenament.

- Jace, incepu ea, insa vocea i se franse.

Ceva umed si fierbinte aluneca pe obrazul ei. O lacrima, se gandi ea si se grabi sa si-o stearga cu mana, dar atunci simti mirosul necacios de arama si isi dadu seama pe loc ca nu e vorba de o lacrima, ci de sange. Si nu era sangele ei.

- Sangerezi, spuse ea incet. Jace, pot sa merg si singura. E un drum prea lung pana la Centru si esti ranit. Da-mi drumul.

Jace se uita pentru o clipa la ea, apoi se prabusi. Fata icni surprinsa si speriata atunci cand atinse solul. Se ridica rapid in genunchi si se apleca peste el.
- Jace... sopti ea, simtind cum o cuprinde ameteala.
- Totul e bine, spuse el avand o voce de parca ar fi inghitit sticla pisata.
- Tu nu vei fi bine, remarca ea si isi ridica fulgerator privirea catre el.
Sangele i se scurgea in firisoare subtiri de-a lungul tamplei si gatului. Umbra aproape ca-l sfasiase, iar el mai avea putin si cadea intr-o stare de inconstienta. Nu pot lesina acum, isi spuse ea hotarata si se ridica de pe iarba, cautand ajutor cu privirea. Apoi, luminile Centrului de Antrenament se aprinsera si Charlotte, insotita de Joseph isi facura aparitita. Se grabira catre catre cei doi, Raisa facandu-le semn cu disperare.

- Acum e bine, Jace. Ramai cu mine, okay ? spuse ea incet, indraznind sa-l atinga.

Jace mormai ceva si isi inchise ochii. Raisa se grabi sa-si retraga mana, insa el o prinse de incheietura.