Imediat cum YueLiang s-a liniștit din plâns, îmi ridic capul pentru a arunca o privire către ea. Oh, a adormit! Îi fac semn lui DongJi să se ridice încet, fără să facă zgomot și să se ducă la el în cameră până vin și eu.
Iese din cameră și mă ridic din pat, oftând prelung. O privesc pe șatena mea și mă aplec deasupra ei, mângâindu-i obrajii, în timp ce îi analizez în detaliu fiecare milimetru al feței ei perfecte. Ochii îmi poposesc ispitiți asupra buzelor ei precum petalele de trandafiri.
Mă urc deasupra trupului ei, cu câte un picior de-o parte și de alta a coapselor ei și mă sprijin într-un cot mângâindu-i delicat buza de jos, încercând din răsputeri să n-o trezesc. Îmi apropii fața de a ei, ezitând pentru o secundă să-i gust dulceața buzelor, însă tentația este mult prea puternică – și totuși, nu vreau s-o îndepărtez de mine. Îmi lipesc buzele de fruntea ei, simțind cum o senzație înnebunitoare se produce în tot corpul meu.
Sunete îngânate se aud din partea ei, făcându-mă să îngheț cu buzele peste pielea caldă a frunții ei și ochii să mi se mărească de teamă. O să se trezească, iar dacă se va trezi, cel mai probabil o să mă bată și va pleca acasă. Inima îmi bubuie nebunește, în timp ce înghit în sec și mă lupt mental cu conștiința mea. Nu-mi mai pot simți membrele din cauza sperieturii, pur și simplu m-am înmuiat ca un jeleu.
Mă ridic repede și mă împleticesc până la ușă, punând mâna pe clanță. Oftez și ezit în a o deschide. Privesc înapoi și observ cum doarme fără griji, nederanjată de gestul meu. Nu vreau s-o pierd. Apăs în jos de clanță și ies pe hol, închizând ușa în urma mea.
Cobor scările și mă duc în bucătărie pentru a-mi lua câteva gustări în cameră, fără să mă vadă careva. Planul meu se anulează atunci când tata mă ia prin surprindere cu prezența sa. Mă abțin din a-mi da ochii peste cap și mă așez pe unul dintre scaune.
— Am auzit ce s-a întâmplat astăzi, începe el, luând loc pe scaunul din dreapta mea, în timp ce își așază paharul pe jumătate plin cu whisky și mă fixează cu privirea sa rece.
Un colț al buzelor mi se ridică în semn de batjocură, dându-mi seama că TaiYang i-a răspuns la unul dintre apeluri, cel mai probabil, la ultimul. Sănătatea mea nu e prioritatea lui, n-a fost niciodată și nici n-o să fie. Reputația lui îi e cu mult mai importantă, față de ceea ce aș putea să pățesc cândva. Poate doar când voi muri își va da seama că în ultimii patru ani și jumătate i-a greșit mamei, cât și mie.
— Și ce dacă ai auzit? Nu e ca și cum ți-ar păsă vreun pic de sănătatea mea, îmi rostogolesc ochii peste cap, dând să mă ridic de pe scaun.
— SiXing, îmi pasă de tine, dar BiaoZi m-a sunat și mi-a spus că ți-ai adus una dintre fete aici, cu tot cu bagaje. Ce naiba încerci să faci? Încerci să ne pui toți reporterii în cap din nou? se răstește, lovind cu palma în masă.
CITEȘTI
Operation: Casanova's Heartbreak
Teen Fiction𝐅𝐢𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐀𝐝𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧ț𝐢 | 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐜𝐞 | 𝐃𝐫𝐚𝐦ă | 𝐓𝐫𝐚𝐠𝐞𝐝𝐢𝐞 WANG SIXING - Casanovaul liceului Jianqiuguang și moștenitorul celui mai mare grup corporatist din China, Grupul Wang, poreclit și „Regele Stea Moartă" pentru obic...