𝐅𝐢𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐀𝐝𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧ț𝐢 | 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐜𝐞 | 𝐃𝐫𝐚𝐦ă | 𝐓𝐫𝐚𝐠𝐞𝐝𝐢𝐞
WANG SIXING - Casanovaul liceului Jianqiuguang și moștenitorul celui mai mare grup corporatist din China, Grupul Wang, poreclit și „Regele Stea Moartă" pentru obic...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Privesc înapoi, urmărind cum silueta sa delicată se îndepărtează și dispare în marea de elevi. Inima-mi pompează în piept, ca și cum ar fi gata să explodeze de emoție. Atingerea mâinii ei parcă mi-a ars pielea cu un foc mistuitor al pasiunii, dar sunt sigur că acea iubire pe care mi-a purtat-o în urmă cu patru ani s-a stins odată cu acel sărut fugitiv dăruit de mine.
Știu că psihicul meu ar fi trebuit să fie afectat într-un mod grav de ceea ce sufăr, însă totul pare mai clar decât de obicei, mult mai realistic. Până la noaptea aceea, nu mi-aș fi imaginat vreodată faptul că voi deveni astfel. E incredibil ce ne rezervă Universul și cum ne lovește destinul în momentul în care ne așteptăm cel mai puțin.
Mă-ntorc și merg de-a lungul coridorului, însă un brunet ce aleargă în direcția opusă se ciocnește de mine, exact când aproape ajung în fața clasei mele.
— Uită-te pe unde mergi, idiotule! mă răstesc, răsucindu-mă cu fața la el, dar nici nu se sinchisește să-mi arunce vreo privire, doar își continuă drumul și intră în clasa lui YueLiang. Ce dracu'...
De ce naiba mi-e familiară prezența lui?
— SiXing? vocea lui TaiYang mă face să tresar din cauza semi-transei în care m-a băgat tipul ăla. La ce te uiți?
— Un tip brunet și puțin mai înalt decât noi a intrat în clasa lui YueLiang și habar n-am cine e. Nu l-am văzut în viața mea, dar prezența lui...mi-e puțin cunoscută.
TaiYang își ridică sprânceana groasă, în așteptarea unui răspuns la fel de tâmpit precum exprimarea mea.
— Nu știu cum să-ți explic. De fapt, nu am idee despre ce-ar trebui să spun. Are un aer familiar și neplăcut.
— Xing'er, poate e de la a XI-a. Știi bine că nu suporți nou-veniții, mai ales după reacția ta când a venit YeowHa.
— Nu-mi spune „Xing'er” dacă ești mai mare decât mine. Nu-mi place să fiu micuțul de lângă tine și să primesc alintul ăsta.
Mă îmbufnez precum o școlăriță și intru în clasă, ducându-mă direct la banca mea și trântindu-mă pe scaun cu mâinile-n sân. Nu suport când lumea crează alinturi pornite de la numele meu, mă face să mă simt ciudat. Doar mama mă striga „Xing'er”. Eram steluța ei, dar ea a dispărut și n-am mai văzut-o de patru ani, iar steluța ei a murit și-a devenit una rece.
— Știi, dacă vei continua așa, o să-nnebunești de tot și te vei băga în dulapul din colțul clasei, cerându-mi pachetul cu mâncare, îmi spune, așezându-se precum un rege pe scaunul ăla banal. Calmează-te și gândește-te că alții au alinturi mai nasoale decât ăsta. Imaginează-ți să te strige cineva „cafeluță” pe stradă, fiind înconjurați de o grămadă de oameni.
