Durerea din sufletul lui era enorma.
Dupa un an in iad si-a dat seama,
Ca a lui viata dezolanta a ajuns o drama.
Si din toate acestea s-a inaltat o teama,
La fel de puternica ca vointa de a ramane in viata.
Ramas etern o indurerata fiinta,
Intr-un mediu creat de ai lui semeni,
Unde oamenii au devenit neoameni ,
Locul in care umilinta si tortura domnesc,
Unde gandurile sinucigase se unesc ,
Pentru a crapa caracterul pur si puternic,
Al acestui individ care devenise unic.
Dupa toata tortura la care a fost expus,
Nu a renuntat la gandul ca nu va fii supus,
Acestor tortionari in costume negre ,
Animalelor care nu au fost niciodata integre,
Care poarta cu mandrie cranii si fulgere,
Pe ale lor uniforme negre si macabre .
In chipul sau i-se putea citii tristetea,
Speranta pentru el parca amutea,
Chinuit de frig si indestulata foame,
Dorea doar ca suferinta sa se curme,
Sa ajunga din nou un slobod suflet,
Si doar sa scape de acest odios pamflet.
Despre acest om nu se pot spune prea multe
Deoarece a sa soarta a ramas doar o poveste
Care a fost predestinata sa ramana ascunsa,
Povestea unei vieti de mult apusa ...
