Cappuccino

Capitolul 3

CAPITOLUL 3

Casian stătea în fața computerului, neliniștit. Căuta din greu o carte care să fie: 

1. Scurtă, cu scris mare, care se întindea pe jumătate din pagină. 

2. Cât de cât interesantă. 

Dar era greu. Lui nu-i plăcea niciuna dintre cărțile de care dăduse. La început, voia să citească ceva de Jules Verne, dar când s-a dus la librărie și a deschis la prologul cărții, a lăsat-o imediat baltă. Nu înțelegea nimic! Se simțea ca un prost care nu știe să-și citească nici propriul nume. 

După încă o oră de căutat, Casian s-a resemnat să citească „Gerard's Game" de Stephen King. Și chiar făcea asta, citea o nenorocită de carte! Nu lua rezumatul de pe cine știe ce site, doar citea și îi scria liniștit referatul lui Clara. El luase totul ca pe un pariu sau provocare. 

***

Venise ora decisivă. Ora patru după-amiaza. Casian stătea în fața cafenelei cu fișa în mână, nevrând să intre. A tras adânc aer în piept și pas cu pas, a intrat în cafenea. S-a uitat în colțul cafenelei, la masa la care stătuse ieri, și Clara era acolo, cu o cană de cappuccino - presupunea el - și cu o carte în mână.

Ea are mereu câte o carte în mână? se întreba el. 

S-a apropiat de ea, așezându-se în fața ei. A pus fișa pe masă, uitându-se hotărât la fată. Clara a închis cartea și a luat fișa în mână, nesalutându-l pe Casian. A început să citească și încet, încet, un zâmbet i se forma pe față. Era clar că citise el cartea și că nu se ajutase de internet, dar gramatica lui nu era chiar așa de strălucită. 

— Dă-mi voie să te felicit, Casian. Dar m-aș bucura ca atunci când începe școala, să nu mai chiulești, sau să fii mai atent la ore. Gramatica ta lasă mult de dorit. 

Casian s-a uitat la ea cu ochii bulbucați. Gramatica lui nu era chiar așa de rea! Sau cel puțin așa credea el. De fiecare dată când chiulea de la școală, își lua notițele! Dar nu le învăța, niciodată. Până la urmă, de asta chiulea, nu? Ca să scape de școală. 

Clara i-a făcut semn lui Melanie să mai aducă încă două cești de cappuccino. Pe a ei o terminase fix înainte ca Casian să se așeze la masa ei. Melanie a venit grăbită spre masa lor și le-a așezat ceștile în față. Casian a luat o gură din băutură și a gemut încet, apreciativ. 

— Totuși, am citit cartea. Ce primesc în schimb? a întrebat zâmbind fericit. Clara a pufnit. 

— Inteligență? Cunoștințe? Mulțumire de sine? Adică, pentru tine este o premieră, ai citit în sfârșit o carte! a răspuns Clara, luându-și cartea de pe masă și începând să citească de unde a rămas. 

— Nu pot să cred! Am citit o carte degeaba? a întrebat revoltat Casian. Nu, trebuie să-mi dai ceva în schimb, Clara. Am făcut asta pentru tine! 

— De fapt, ai făcut asta pentru un pariu pus cu mine. E cu totul altceva, Casian, a spus Clara, uitându-se la Casian. A gemut când i-a văzut privirea dezamăgită. Bine, spune ce vrei în schimb, a cedat ea. Nu suporta să vadă oamenii dezamăgiți. Răniți, poate, dar dezamăgiți, niciodată. 

Casian a zâmbit. 

— Vreau să fim prieteni. Buni prieteni. Poate cei mai buni prieteni! a exclamat Casian. Clara s-a uitat la el, șocată. 

— De ce vrei să fiu prieten cu tine? Și în plus, noi doi nu avem nimic în comun! a spus Clara, închizând cartea și punând-o pe masă. 

— Sunt nou aici în oraș. Am venit să stau numai pentru o vară și nu cunosc pe nimeni, decât pe Daniel care el este de fapt verișorul meu. Și avem ceva în comun! a răspuns el. 

— Și ce anume? l-a întrebat ea. 

— Cappuccino.