Cappuccino

Capitolul 5

CAPITOLUL 5

Casian și-a băgat mâinile în buzunar, așteptând-o pe Clara. Azi, când ajunsese la cafenea, ea nu era acolo. Îl îngrijora asta. O așteptase la intrarea localului, dar după încă jumătate de oră, ea tot nu venise. 

Casian se hotărâse să intre în cafenea. O văzuse pe Melanie cum curăța o masă, la care stătuse un puști cu părinții lui. S-a apropiat de ea, punându-i mâna pe umăr. Melanie a tresărit și s-a întors. A zâmbind ușurată când l-a văzut pe Casian. 

— Unde este Clara? a întrebat el, direct. 

— Azi nu o să vină, ți-a lăsat un mesaj, a spus să pleci acasă că o să te sune ea, a rostit Melanie, zâmbind amuzată. 

Casian a dat din cap bucuros. Acum putea să plece liniștit. Poate se vedea mâine cu ea. De fapt, mâine chiar s-ar fi văzut cu ea! S-ar duce și la casa ei, doar ca s-o vadă. N-o să renunțe la prietenia ei. 

Casian era sigur că între el și Clara exista o legătură invizibilă care îi unește. Nu, nu era îndrăgostit de ea, dar îi plăcea persoana ei, existența ei. Era o persoană calmă, ea era tot ceea ce îi trebuia lui Casian ca să-l liniștească din prostiile pe care le face mereu. 

Casian a ieșit din cafenea. Vântul îi lovi încet fața, făcându-l să suspină bucuros. Toată ziua fusese cald și acum, era bine. Chiar perfect. Casian a început să meargă spre casa lui, zâmbind. Dar brusc, se opri în mijlocul drumului. 

„... a spus să pleci acasă că o să te sune ea."

Clara nici nu avea numărul lui de telefon!

***

Clara a început să râdă când l-a văzut pe Casian, ieșind din cafenea. O pusese pe Melanie să-i spună că o să-l sune și că azi nu venea la cafenea. Nu înțelegea cum crezuse asta. Ea nici dacă ar fi rănită, nu ar întrerupe vizitele ei regulate la această cafenea. 

— Nu pot să cred că nu și-a dat seama că tu nu ai numărul lui de telefon, a spus Melanie în timp ce așeza ceașca pe masă. Am râs amuzată de prostia blondului. Ce o să faci mâine? a întrebat. 

— Nu știu, o să vorbesc cu el, dar acum, am nevoie de liniște. El niciodată nu mă lăsa să citesc în pace! a exclamat bruneta.

— Mie mi-ar plăcea să fiu deranjată de el, este frumos, a spus Melanie, ridicând repede rând pe rând câte un umăr, făcându-i cu ochiul lui Clara, care mai avea puțin și se îneca din cauza râsului.

 — Dacă vrei, ți-l dau cu mare drag. 

Melanie și-a dat ochii peste cap. Clara nu avea inimă, câteodată. Dacă un băiat ar face atâtea pentru ea, - și cititul unei cărți, i se pare mare lucru - ar alerga imediat în brațele lui, dar Clara nu era așa. Ea era cu capul pe umeri. 

Și asta îi aducea câteodată ghinion.