Fiind conștientă de propriul meu empatism, știam, în acea perioadă, că pot lăsa vorbele oricui să mă afecteze.
Aflându-mă totodată într-o neagră depresie, nu făceam decât să mă tot autodistrug, să îi las pe ceilalți să mă aducă într-un gol complit, dar și să mă încurajez să îmi fac singură vre-un rău. Cu ajutorul celorlalți, evident. Având în vedere că eu încă continuam să cred în prinții din basme, mi-a fost dificil să cred că un bărbat poate să fie capabil de a-i cauza rău unei simple femei, care nu îi greșise cu absolut nimic. Primele noastre conflicte au fost cauzate, probabil, în opinia celorlalți, de către niște motive minore: o pagină administrativă, noi având mereu opinii diferite și fără a reuși să găsim vre-o cale de mijloc.
La un moment dat, durerea mea a fost mai mult decât una morală, dacă mi s-ar permite să o pot numi într-un astfel de mod, deoarece a început să îmi placă să-mi cauzez de una singură tăieturile de pe corp, devenind, probabil, o masochistă. Nici eu nu știam ce să cred sau cum mai eram defapt. Tot stresul, dar și revenirea mea la realitate (prin, și cu faptul bărbații pot să se manifeste agresiv față de o femeie oarecare), m-au făcut să recurg la astfel de metode, nici acum înțelese pe deplin. Dar asta a fost atunci..
CITEȘTI
Destinul este scris {În Curs De Editare}.
Short StoryNumai autorul poate spune ce se va intampla intre cei doi protagonisti. Vor avea un nou inceput? Vor continua sa lupte impotriva suferintei? Cei doi vor ramane unul langa altul indiferent de obstacolele vietii? Acestia au acelasi destin? Cititi si...
