Destinul este scris {În Curs De Editare}.

2.0

Nu pot să spun că am fost la fel de deprimată precum în acel an, însă tristețea din acea toamnă încă se afla în mine. Devenea o parte din mine, una cu mine. „De ce să mă mai mint? Încă mai am sentimente pentru el. Se va afla mereu acolo, într-o parte semnificativă a sufletului meu.” Și pe bună dreptate, de ce nu aș fii lăsat lucrurile să își parcurgă propriul lor demers? De ce m-aș fii complicat ori chinuit atât pe această singură temă, când știam că este singurul om care m-ar accepta așa cum sunt, cu toate defectele mele adolescentine? De ce m-aș fii forțat să repet un ciclu nou până la infinit, când puteam pur și simplu să îmi învăț lecția și să continui în a-i oferi toată încrederea mea? Până la urmă, noi am fii fost și rămas oricum buni prieteni, nu? Sau, așa credeam doar eu pe atunci.. pentru că anumite decizii pripite, bazate pe unele lucruri nevorbite, pot duce la consecințe destul de mari. Veți înțelege în scurt timp despre ceea ce vă vorbesc, dar până atunci, haideți să aflăm o primă conversație destul de interesantă și ușor neașteptată, dar foarte adevărată, pe care am avut-o cu vocea mea cea „true” din cap, care era, de altfel, capul tuturor răutăților și al tuturor ideilor mele rele. ''Ce tot cauți?'', iar aceasta, da, era o întrebare chiar foarte bună, mai ales dacă ne referim la ceea ce credeam că pot să caut, tot de una singură (ca de obicei), în interiorul meu - puțină afecțiune. Însă unde să o caut, când încă de mică nu am avut parte de vre-un tip de afecțiune părintească, ci doar de anumite abuzuri repetitive primite din partea lor, nefiind bine-primită nici măcar din partea rudelor, nici de una amicală, de una colegială ori să am parte de vre-un self love?

„Îmi caut fericirea. Caut momentul în care știu că nu voi mai fii afectată doar de către o ''ușoară'' ceartă amicală, cel în care nu va mai trebui să ascult de absolut orice opinie negativă provenită din exterior, cel în care voi zâmbi și în care îmi voi spune că pot, în care mă voi încuraja, știind că nu voi avea pe nimeni altcineva să o facă - la fel și cu ambițiunea, o să mă ridic alone, cel în care nimeni și nimic nu mă va mai opri din a face ceea ce îmi place. Caut doar să mă detașez ușor-ușor de orice tristețe provenită doar din nimicuri, de orice grijă exprimată prea excesiv pentru vârsta pe care o dețin în propriile mele mâini și cea în care voi știi că îmi pot trăi viața fiind detașată de orice trecut zbuciumat pe care îl voi avea. Aș vrea să îmi pot găsi o zi complet potrivită, o zi pe placul sufletului meu.”