Destinul este scris {În Curs De Editare}.

Începutul unui roller coaster emoțional.

Ca și când nu ar fii fost destul să am parte de alte probleme personale, unele generale, destul de mari, în comparație cu cele existente ale celorlalți adolescenți tipic însetați doar de o avere (care nu este constituită în prezent decât din totalitatea majorității a bunurilor materiale), a început să mă bage într-un imens roller coaster emoțional. Știți la ce tip de om fac referință: genul de persoană care pleacă și se întoarce în relație doar atunci când consideră de cuviință, fără a se consulta cu cealaltă parte feminină și fără a comunica măcar că o va face? Acea tipologie tipic masculină care, o dată ce a obținut ceea ce își dorea, își lasă „prada” în mâinile oricui voia să o mai aibă, fără a se uita în urmă vre-o milisecundă, dar care revenea să și-o revendice în momentul în care considera că s-a dus destul timp în care nu a făcut nimic altceva decât să se plictisească groaznic de tare? Dar cum eu eram cu mult prea bună pentru acele vremuri și cum mai eram crescută sub o educație aleasă, nu îmi permiteam să îi răspund cu răutatea cu care ar fii trebuit să o fac, darămite să îi plătesc sub forma unei aceeași monede? Nu, nu, și oricum, nu aș fii vrut să îi dau același exemplu pe care și el mi l-a dat mie; nu puteam să-l las să mă vadă precum o persoană rea, altfel decât era obișnuit să mă vadă, o „feminină” crudă și necruțătoare, care nu făcea nimic altceva decât să se transforme într-o bestie sălbatică. Deși situația mi se tot repeta și acesta voia, sau, cum este mai bine și cu mult mai corect formulat, doar încerca să „îmi dea de înțeles” că „nu aș fii eu de vină” pentru schimbările sale bruște de temperament ori de comportament, după caz, îmi dădeam seama că lucrurile nu aveau de gând să se ducă într-o direcție tocmai bună. Și fix așa a fost..