Destinul este scris {În Curs De Editare}.

AVC

Înainte de incident, îmi amintesc cu drag de ursulețul pe care mi-l dăruise cu ceva timp în urmă, știind că sunt foarte tristă din cauza unor vorbe de ale lui. Poate că acum nu mai trăiesc cu senzația conform căreia ar trebui să fie aici și să mă protejeze, să mă aline, ori să mă mângâie, dar pe atunci (când încă mă bucuram de orice gest mărunt, venit din suflet), simpla prezență a acelui ursuleț de pluș mă bucura enorm. Pentru că își dorea să fiu fericită inclusiv în lipsa sa, pe care urma să o simt adesea.. O vreme chiar obișnuiam să îl țin pe lângă mine, să adorm numai cu dânsul în vremurile mele ploioase.. dar, cu timpul, l-am lasat să plece.. am crescut.. și am lăsat lucrurile să curgă, poate, așa cum nu aș fii bănuit. Pentru a nu-l face să creadă că sunt o obsedată, am decis să îi prezint faptul conform căruia ar fii trebuie să îmi pot trăi existența și cu un alt băiat. Într-adevăr, nu eram sigură dacă voi mai putea să privesc un alt om, așa cum îl priveam pe el, dar într-o zi, s-a întâmplat să mă gândesc la cu totul și cu totul altcineva: un băiat manierat, pe care îl știam de un aproximativ un an și, unul care părea să aibă ochi pentru persoana mea. Prima dată, ori, mai bine enunțat, în primele zile în care îmi dădusem seama despre acest aspect, începusem să cred că voi putea avea altceva cu Alexandru (nu numai o relație de colegialitate), știind că acesta nu mă va refuza, că va accepta, că îl voi putea lăsa departe pe celălalt și că totul va fii minunat, că totul va merge în favoarea mea, iar celuilalt (între timp), pentru a nu începe să intre la bănuielile pe care le-am spus cu puțin mai sus, începusem să îi înșir mai întâi vorbe despre un alt băiat și anume Robert, un alt coleg, pe care îl știam de cel mult trei ani, și pe care l-aș fii lăsat să mă sărute - căruia i-aș fii acordat primul meu sărut, ca fată. Atunci, fiind o primă dragoste - aparentă, după cum este drept, nu puteam să spun că știam foarte bine ceea ce înseamnă iubirea, ori ceea în ce consta, având în vedere faptul că eram destul de micuță în acele momente, dar mai apoi, după ce îi mai acordasem un ''timp suficient timpului'' realizasem că tot ceea ce făcea era pentru că așa fusese crescut: să fie drăguț cu fiecare fată pe care o întâlnea.. asta continuam să îmi permit a crede o bună bucată de vreme, din moment ce, dacă am fii avut cu adevărat o relație, m-ar fii implicat într-un triunghi amoros, având niște ochi mai bine ațintiți asupra alteia.. poate că nu știam concret cum se manifesta prietenia dintre un băiat și o fată, dar sigur vedeam cum se uita la o altă colegă de-a noastră.. sigur eram capabilă de a observa modul în care nu o privea la fel ca pe toate celelalte.. . Iar, într-o zi, ieșind cu mai mulți prieteni pe afară, și jucându-ne pe o vreme destul de răcoroasă (anotimpul fiind cel de iarnă), reușise să arunce cu o bucată mai mare de gheață în obrazul meu cel stâng, lăsând o urmă acolo, una care se dusese de-a dreptul foarte, dar foarte lent. Din acea secundă, nu am vrut să îi mai spun absolut nimic, deși, în următoarea zi, mă întrebase de ce plecasem atât de grăbită și de ce nu mă mai implic în activitățile în care ar fii trebuit să participăm amândoi, eu nu am vrut să îi ofer nici un răspuns valid. Ar fii trebuit să știe ceea ce simțeam. Ar fii trebuit doar.