Domnule Soare?
Măcar mă auziți?
De ce nu vreți să vorbiți cu mine?
De mai bine de trei ore, Jimin încerca să vorbească băiatul acela roșcat și pistruiat de pe Soare, dar nu se întâmpla nimic.
Era trist, pentru că chiar a crezut că într-adevăr nu suferă de afecțiunea de care a fost diagnosticat.
Știa că era prea târziu pentru un tratament. Boala îl distrugea pe zi ce trece, dar încă spera că totul să fie în imaginația sa.
"Nu vreau la nebuni." Își spune Jimin și începe să plângă. Plângea după atâtea săptămâni în care a suferit în tăcere. Se exterioriza ca un om normal, ca și cum nu ar fi suferit de nimic.
Nu vreau să merg la nebuni. Își spune încă o dată Jimin.
Asta e cel mai bine pentru tine. O voce caldă ce emana un sentiment euforic se aude în capul lui Jimin.
Dar nu vreau să mă duc printre nebuni.
N-ai ce-i face. Îi răspunde băiatul de pe Soare. Toți suntem nebuni pe-aici."
Jimin râdea. Râdea cu lacrimi. Se simțea bine. Pentru prima dată era făcut nebun și nu se simțea rănit.
Dacă te întrebai, numele meu e Hoseok.
Adevărat este mai adânc decât oceanul, Park Jimin.
__________
Vreau să spun că trei propoziții din acest capitol sunt niște fragmente luate din "Aventurile lui Alice în Țara Minunilor".
CITEȘTI
the sun and the moon ||yoonminseok||
Fanfiction"Sunt atât de pur încât am putut să vă vad, dar oare merit strălucirea voastră?" yoonminseok A.U. #54 în fanfiction - 11.01.2019 #10 în proză scurtă - 19.01.2019:14.01.2019
