Jimin era din nou la pervazul geamului său. Noaptea a trecut, iar acum, lumina Soarelui alinta florile și oamenii ce se plimbau pe stradă.
Jimin se uita la Soare. Dar cel mai ciudat lucru este că el nu simțea nevoia de a clipi sau de a-și închide ochii din cauza razalor puternice.
Îl calmau. Printre zgomotele orașului, se simțea liniștit psihic, pentru că până la a fii liniștit fizic era un ocean de traversat. Un ocean plin de amărăciune, unde, pe orice drum a-i alege să mergi, vei da de același blocaj imens ce te-ar fi dus la același sfârșit.
Viața lui Park Jimin era numărată pe degete. Ar fi vrut să primească ajutor, dar ura mila din ochii oamenilor, și ar fi avut același rezultat.
Printre lumina gălbuie și strălucitoare putu zări pe astru un omuleț. Era complet diferit de omulețul pe care îl văzuse noaptea trecută.
Acesta avea pielea bronzata, părul roșcat și un pic ars la vârfuri, iar fața și gâtul le avea acoperite numai de pistrui.
Și așa s-au mai scurs douăsprezece ore din viața lui Jimin în care s-a holbat îneștire la acel omuleț portocaliu.
Park Jimin ești o egnimă.
CITEȘTI
the sun and the moon ||yoonminseok||
Fanfiction"Sunt atât de pur încât am putut să vă vad, dar oare merit strălucirea voastră?" yoonminseok A.U. #54 în fanfiction - 11.01.2019 #10 în proză scurtă - 19.01.2019:14.01.2019
