Jimin era disperat. Afară ploua cu găleata. Norii își vărsau furia asupra bietului oraș.
Adolescentul era în lacrimi, și nu dij cauză că îi era frică de furtuna de afară, ci pentru că, Yoongi încă nu apăruse. Nici o stea nu se vedea pe cer în aceea noapte.
Jimin verifică din nou ceasul de pe perete și vede ora. Inspiră adânc încercând să-și potolească lacrimile. La ora această, deobicei vorbea cu Yoongi, omulețul albicios de care se îndrăgostise.
Oare Yoongi nu-l mai iubea? Îl iutase? Avea să-l părăsească ca toți ceilalți din jurul său?
Afară era o furtună cumplită, dar nu se putea compara cu furtuna din sufletul lui Jimin.
"Ai promis că vei fi mereu lângă mine!" Țipă Jimin și aruncă cu recipientul de pastile în cel mai apropiat perete. Mama sa a avut dreptate, fiecare persoană o să-l părăsească.
"Dar nu sunt nebun!" Urlă Jimin, astfel reușind să atragă atenția unor asistente de pe hol.
Sunt singur acum, Min Yoongi, sper că ești fericit de ce ai făcut.
CITEȘTI
the sun and the moon ||yoonminseok||
Fanfiction"Sunt atât de pur încât am putut să vă vad, dar oare merit strălucirea voastră?" yoonminseok A.U. #54 în fanfiction - 11.01.2019 #10 în proză scurtă - 19.01.2019:14.01.2019
