În noaptea asta n-am să dorm,
Luptându-mă cu aprige nesomnuri,
Ci ca hoinarii trubaduri
Voi colinda a sufletului drumuri!
O să te uit,o să mă uit pe mine,
Şi singură cu stelele voi sta!
Pământu-mi e doar un cavou blocat
Din care azi, parşiv, voi evada!
În noaptea asta sunt doar eu
Cu scânteierea Carului cel Mare,
În freamătul de salcie-n cădere
Şi murmurul de apă curgătoare...
Se opintesc în pânzele nevremii
Bătăile de ceas înspre târziu,
Când amorţită sub patima-nserării,
Renasc ca Phoenix-ul din praful cenuşiu.
Plopii-s înalţi şi undulă vibrant
Sub mângâierea atingerii de vânt,
Iar brazii-falnici împăraţi-
Se leagănă în cadenţări prelung...
S-au stins din viaţă umbre negre
Cu-a lor privire de sobre santinele,
Eliberându-mă de straiul gri-lugubru
Pe care îl purtam să fiu în ton cu ele...
Pe crengile de nuc înnourat
Domneşte oarba cucuvea,
Care prin susur sacadat
Înţelepciune-n valuri ar urla!
Vorbesc cu aştrii la pertu,
Jonglez cu stele ritmat,
Mă-nalţ ca vulturii energic
Şi mă cobor exuberant...
În noaptea asta simt perfecţiunea,
Un ideal divin şi renegat,
Cântând în strună bonomia
Unui inert destin blazat.
Azi nu voi pune în balanţă
Graniţe moarte de suflet descompus,
Nici n-am să judec vreo speranţă
Cu sadicismul lui Procust!
Când visele-şi întemeiază lumea,
Hiperbolizând şi cel mai vag reper,
Când parc-ar revela supremul,
Să râd nebun sau să disper?
Când bolţile se-mbracă în paiete
Şi ard ca flăcările-n pară,
Când totul se demască de secrete
Să mă demasc şi eu pentru întâia oară?
În noaptea asta e lumină,
Nu întuneric degradat...
E ca o auroră de prefăcută smirnă,
Un act ce trebuie bisat!
În noaptea asta totu-i neuman
Şi joc cu îngerii prin Elizeu,
Beau cupe îndulcite cu nectar,
În noaptea asta eu sunt Prometeu!
