Luna-i pe cer,
Ascunsă de fum,
Ascunsă ca gândurile mele în inima.
Stau pe un scaun semi înghețată
Ca și mintea și sufletul meu.
S-a terminat oare?
Ca nu mai pot...
Îndur cu greu ce mai vine,
Vreau sa mă țin tare
Dar parca cu ziua mi trece
Si noaptea reînvie
Negativismul ce mă omoară ușor.
În afară nu o sa găsesc ce caut,
Doar în mine,
Poate în golul ce-l simt.
Zâmbetul îmi e deșert,
Cumva pierdut în ceata,
Nimic clar,
doar o parte rupta de realitate.
În groază ma străpung,
Ca un arc,
Dar ce îi otrăvit nu-i vârful
Ci locul străpuns.
În culmea dorinței
A opririi timpului
Mă las purtată
într-o realitate ireală.
Una departe de suferința
Din cea adevărată.
