Vântul-mi sufla în aer viata
Ca un pe fir de iarba.
Ma colindă dintr-o parte-n alta
Duios de unduiarea sa.
Și tot așa mă simt,
Un mic nimic
Un ceva ce nu-i de calitate și ceva
Ce nu o sa fie aparte.
Colind cu un gând în mintea
Întunecată de moarte optimismului
Si găsesc doar fețe
Necunoscute și triste...
Mă cred de a fi și eu un călător în universuri rare,
Un bătăuș de monștrii sinstrii
Din foc și lava prefăcuți,
Dar nici sabia iubiri n-o am
Nici dragul oamenilor lângă mine,
Nici cruntul bun al minciunii
Si asta e dor un vârf de lista.
Mă-ntorc în realitate,
Văd umbre suflete cuprinse de o sonoritate.
Îmi distrug urechile
și crezul ce-l mai aveam,
Singurul strop de realitate
și speranța pentru fericire...
