Cele 5 elemente

Capitolul V

     — Xanilia?!îmi intorc eu capul spre femeia țicnită din spatele meu, doar să o văd cum închide ușa și o încuie fie cu ajutorul unei chei, fie cu ajutorul unei vrăji. Ce cauți aici?! Cum ai reușit să intri în casa mea?!o-ntreb eu cu o privire disperată și terifiată, extrem de șocat de faptul că vrăjitoarea a intrat în propria mea cameră.

     — Aw Jonathan, dragul de tine...chiar credeai că nu știam unde locuiești? Știu că ți-am spus că o să ne luptăm, dar m-am răzgândit până la urmă. Nu doar atât...am reușit să iau și celelalte patru cristale de la prietenii tăi, mai am nevoie doar de al tău și așa voi fi suficient de puternică să devin adevărata împărăteasă a iadului!a început femeia să râdă sadic, uitându-se în ochii mei cu o superioritate infernală.

     Aceasta începe să meargă încet spre mine, ținându-mi bărbia cu un deget uitându-se la mine cu privirea unui șarpe care e pe cale să-și înfulece prada.

     — Ești conștient de faptul că a fost extrem de ușor să iau cristalele prietenilor tăi?De ce tu ai fi mai diferit?la care vrăjitoarea reușește să-mi smulgă colierul de la gât prefăcându-se în forma lui de cristal.A fost atât de ușor, cu mult mai ușor decât am anticipat.

     Nu aveam ce să fac, nu puteam face absolut nimic! Toate astea se întâmplă așa dintr-o dată încât nu pot să reacționez, decât să mă uit cu teroare la diavolița din fața mea ce mă privește cu niște ochi plini de ură și superiotate.

     Este îndeajuns ca dânsa să-mi dea un bobârnac să mă trântească de perete, timp în care eu privesc înspre ea totul neajutorat. Observ cum femeia râde într-un mod atât de sadic în timp ce cristalele se învârt in jurul ei.

     — Acum am devenit invincibilă...spuse ea amuzându-se pe seama suferinței mele.

     Dar bucuria ei nu durează mult, deoarece cristalele încep să tremure și să cadă pe podea rostogolindu-se.

     — Cum naiba e posibil așa ceva?se-ntrebă ea. Nu am făcut ritualul într-un mod corect sau cum?!pocnește ea din degete apărând în mână ei o carte neagră cu roșu pe care o răsfoiește.

     — Ce tot faci acolo?!o-ntreb eu nedumerit.

     — Stai puțin...spuse ea citind din carte, doar să văd cum devine roșie ca focul la față și trântește cartea de perete și o distruge cu un jet de magie neagră.

     — Te rog să nu-mi faci rău! spun eu punându-mi brațele în față într-un mod defensiv.

     — Stai calm...oftează ea ușor. N-am nimic cu tine, am ceva cu bunicut-o adică tata. M-a mințit...și eu proastă l-am crezut.

     — La ce te referi? o-ntreb eu confuz pe ea, doar ca să o văd cum e pe cale să izbucnească în lacrimi.

     Aproape că-mi pare rău de ea, și probabil îmi părea și mai rău dacă nu ne ataca în halul ăla.

     — Și le-ai făcut ceva prietenilor mei?

     — Ah nu...nu o lua greșit. Am făcut decât o vrajă să adoarmă, nimic mai mult. Spre deosebire de tata eu am milă...