Cele 5 elemente

Capitolul XV

     — Te simți bine Jhon?

     — Mă simt la fel ca tine, trebuie să plec neapărat în momentul ăsta! Sincer n-am timp de toate astea acum..e prea mult pentru mine!

     — Tu ascunzi ceva. Spune! îmi zise fata roșcată la care eu îi zic adevărul despre premunițile mele. Păi și tu acum îmi spui?! Trebuie să-i informez pe ceilalți neapărat!

     — Nu vreau să-i îngrijorez!

     — Jhon, luna asta deja se duce, să fim sinceri. Suntem deja la jumătatea lui August. Putem deja să tăiem luna asta din calcul că deja nu mai contează. Mai avem două luni până pe douăzeci și patru octombrie...două luni înnafară de asta. Tu îți dai seama? Îmi pare rău dar dacă nu află de la tine, o să afle de la mine.

     — Fie, dar eu chiar mă grăbesc. Trebuie să ajung la Nick, m-am cam certat cu el și trebuie să-mi cer iertare.

     — Înțeleg, încă îmi fac griji. Ai grijă Jhon. Pa!

     — Și tu ai grijă, pa!spun eu plecând spre casa lui Nick care e doar la câteva străzi distanță de casa Lynei.

     Intru în casa lui, dar nu-l găsesc acolo, așa că merg în curtea din spate acum plină de viață, plante, copaci și tot felul de flori.

     — Hey...îl salut eu lui Nicholas care era în boxeri pe un chaise-longue, bronzându-se cu o pereche de ochelari de soare la ochi.

     — Jhon, ce cauți aici? Dacă e vorba despre antrenament să știi că am terminat de mult discuția asta.

     — Am venit să-mi cer iertare...

     — Tu vorbești serios? se ridică el puțin pe scaunul alb dându-și ochelarii de soare jos uitându-se fix în ochii mei.

     — Da, am realizat că eu sunt cel egoist defapt...îmi pare așa rău. Tot ce-am vrut a fost să fiu mare și grozav ca tine, să pot să fiu apreciat deoarece eu nu mă apreciez destul.

     —  Jhon, vine băiatul spre mine apropindu-și fața de a mea, dându-mi o șuviță de păr pe după ureche. Nu ești egoist, ești doar frustrat, și te înțeleg perfect...atâtea chestii ți s-au întâmplat într-un timp așa scurt. Cum supraviețuiești cu asta?

     — Nu știu Nicholas, chiar nu știu...și îmi cer iertare pentru tot ce ți-am spus! îi zic eu băiatului îm timp ce-mi curge o lacrimă, acesta ștergând-o cu degetul.

     — Este în regulă, te iert. Știu cum e să te simți așa...să fi frustrat. Te înțeleg perfect și nu te voi judeca niciodată...mă luă acesta în brațe. Te iubesc frate! Ești prietenul meu cel mai bun și nimic nu va schimba asta niciodată.

     — Și eu te iubesc Nicholas, răspund eu la îmbrățișarea lui. Ai fost mereu acolo pentru mine, mereu ai avut grijă de mine. Mereu mi-ai luat apărarea...tu m-ai făcut atât de fericit, habar n-ai ce se întâmplă-n capul meu în momentul ăsta.

     — Shh...totul e în regulă Jhon, mă ține el cu mâiniile de față privindu-mă-n ochi. E în regulă...sunt aici pentru tine și mereu voi fi.