Alergam de 10 minute incontinuu, încercând să găsim un mod pentru a scăpa de poliția care ne-a prins cu câteva pliculețe de droguri la noi.
"Luis, ce dracu facem?"
Țipasem eu la el, acesta fiind cu câțiva pași înaintea mea.Băiatul n-a mai spus nimic și m-a tras de mână spre o străduță mică, unde se aflau doar pubele de gunoi și probabil foarte mulți șobolani.
Sirenele de poliție nu se mai auzeau, doar respirațiile noastre greoaie din cauza efortului depus.
"Mâinile sus!"
S-a auzit dintr-o dată o voce feminină, făcându-mă să tresar și să gândesc că aici a cam fost sfârșitul.
Luis a luat-o la fugă brusc, lăsându-mă singură aici ca un laș ce e.Polițista a tras un glonț după el, acesta lovind în pământ chiar aproape de piciorul prietenului meu.
M-am uitat la polițistă care se îndrepta spre mine, lumina slabă a felinarului bătându-i ușor pe frumosul corp.
"Arată-mi ce ai la tine, domnișoară"
Vocea sa mai minunată decât crezusem se auzise, făcându-mi ușor pielea de găină.Mi-am închis ochii și mi-am ridicat mâinile în sus.
"Toate sunt la el, controlați-mă"
I-am spus eu, rânjind în colțul gurii când i-am simțit mâinile femeii cum îmi ating ușor corpul.Îmi atingea atent și cu multă grijă talia, apoi șoldurile și în buzunare.
Un mic gâfâit ieșise din gura mea când bruneta și-a băgat mâinile în buzunarul de la spate, pipăindu-mi ușor fesele.
"Bun. Îmi poți spune cum îl cheamă pe amicul tău?"
Spuse femeia serioasă, analizându-mi trăsăturile feței atentă."Lăsând asta la o parte, dumneavoastră puteți să îmi spuneți cum vă cheamă?"
Am întrebat eu brusc, fără să îmi dau seama. Ce dracu? Nu puteam flirta cu o polițistă, cel puțin nu acum."Domnișoară, știți cui vă adresați?"
Spuse ea cu o voce răgușită, încrucișându-și brațele și trecându-și limna peste buzele sale pline si rozalii.Am lăsat afară un pufnet amuzant, lăsându-mi la iveală dinții albi care erau admirați de atractiva femeie.
"Cu o polițistă incredibil de atrăgătoare, presupun"
I-am răspuns eu, iar fără să știu de unde îmi vin cuvintele astea în minte. Ar trebui să îmi revin sau o să fiu lovită cu un baston.M-am oprit din zâmbit și i-am analizat atent trăsăturile. Avea niște frumoși ochi căprui, sprâncene cu o formă perfectă și gene lungi. Părul sau maro ondulat era sub
o șapcă de polițist, dându-i un aer atât de fierbinte."Nu o să vă spun, de ce aș face-o?"
"Probabil pentru că el te-a lăsat aici și a fugit,plus de asta o să fii arestată, domnișoară. Încep să cred că ești idioată"
Spuse femeia, imitându-mi pufnitul de mai devreme.M-am uitat încă o dată la buzele sale perfecte, umezindu-le pe ale mele.
Polițista se uita ciudat la mine, după care doar oftase și își băgase pistolul înapoi în suport. Atât de hot !"Poți să pleci"
Zise aceasta serios, făcându-mă să îmi deschid gura mirată."C-cum adică?"
"Chiar ești idioată. Pleacă!"
I-am zâmbit femeii și m-am întors pe călcâie, după care am început să merg grăbit.
Ce tocmai a fost asta? O polițistă extrem de atrăgătoare tocmai m-a lăsat să plec după ce m-a prins cu droguri și am flirtat cu ea.
CITEȘTI
Here for You •Camren• [FINALIZATĂ]
Fanfiction" Se apropie mai mult de mine să mă sărute dar când buzele noastre erau la un milimetru se aude o sirenă de poliție destul de aproape de noi . -Rahat ! Fugi ! " ---Lauren Ce o să se întâmple intre o polițistă sexy și o tânără care intră in probleme...